A trecut pauza campionatului cauzată de debutul naționalei în preliminariile World Cup. Vineri începe o nouă etapă în Liga 1, una în care pentru prima dată, toate echipele sunt la același număr de jocuri disputate, fără restanțe sportive. Asta înseamnă că avem o imagine mai clară asupra startului de sezon.

Steaua este lider de moment cu 14 puncte din maxim 18 posibile, urmată de Dinamo și Craiova cu câte 12. Campioana Astra se află abia pe locul 11 în acest moment, dar toamna este una fructuoasă pentru Alibec & Co, dacă ne gândim că până acum multe din meciurile interne au fost sacrificate din dorința de a prinde grupele europene.

Iată cum arată clasamentul la startul etapei cu numărul 7:

Loc Echipă M V E Î G Pct
1 Steaua București 6 4 2 0 9 – 3 14
2 Dinamo București 6 3 3 0 11 – 5 12
3 CS U Craiova 6 4 0 2 11 – 8 12
4 FC Botoșani 6 3 1 2 14 – 9 10
5 CSMS Iași 6 2 3 1 7 – 4 9
6 Pandurii Tg. Jiu 6 2 3 1 6 – 4 9
7 CS Voluntari 6 2 2 2 10 – 7 8
8 Gaz Metan 6 2 2 2 6 – 7 8
9 Viitorul Constanța 6 2 1 3 7 – 8 7
10 Concordia Chiajna 6 2 1 3 2 – 7 7
11 Astra Giurgiu 6 1 2 3 7 – 13 5
12* CFR Cluj 6 2 3 1 10 – 6 3
13* ASA Tg. Mureș 6 0 0 6 5 – 15 -6
14** ACS Poli Timișoara 6 1 1 4 7 – 16 -10

*echipe penalizate cu 6 puncte

**echipă penalizată cu 14 puncte

Gaz Metan Mediaş – Pandurii Tg Jiu, vineri, 9 septembrie, ora 20.30

Pauza competițională a fost cu siguranță primită cu mare fericire de ambele cluburi. Atât Gaz Metan, cât și Pandurii, a ajuns la patru meciuri consecutive fără victorie. Ultimul succes datează din 7 august pentru fiecare club, iar partida de vineri poate schimba soarta unui sezon care, altfel, se poate compromite deja. Mediașul nu a mai pierdut în Liga 1 pe teren propriu de 7 partide, iar palmaresul all-time în fața Pandurilor este unul favorabil ardelenilor: 6 victorii, 3 egaluri, 5 înfrângeri.

Echipe probabile:

Gaz Metan: Greab – Creţu, Trtovac, Susnjar, Buzean – R. Zaharia, Cristea – Munteanu, Eric, Llullaku – Axente

Pandurii: Lazăr – Pleaşcă, Piţian, Vasiljevic, Grecu – Răuță, Mrzljak – Voiculeţ, Sânmărtean, Herea – Țucudean

FC Voluntari – ACS Poli Timişoara, sâmbătă,10 septembrie, ora 17.30

 

Timișoara vine după o calificare fantastică în Cupa Ligii, dar oboseala s-ar putea să își spună cuvântul, mai ales că Voluntariul este o nucă tare pe propriul teren.

Echipe probabile:

Voluntari: Bornescu – Filipov, Balaur, Maftei, Acsinte – Tăbăcariu, Novac – Popadiuc, Marinescu, Ivanovici – Cernat

ACS Poli: Curileac – Străuț, Șeroni, Scutaru, Novak – Roșu, Artean – Croitoru, Llorente, Doman – Popovici

CFR Cluj – CS U Craiova, sâmbătă, 10 septembrie, ora 20.30

Ardelenii au pierdut patru jucători importanți în ultima săptămână de transferuri, inclusiv pe golgeterul C. Lopez sau pe talentatul mijlocaș Jakolis. Lipsurile s-au văzut deja în Cupa Ligii, când CFR nu a reușit să se impună în fața modestei ASA Tg. Mureș. În plus, tensiunile par să fi crescut în lot și în vestiar, iar contextul ar trebui să fie favorabil talentatei grupări din Craiova, în acest weekend. Mai ales că oltenii s-au odihnit mai mult, Cupa Ligii fiind afacere încheiată pentru ei.

Echipe probabile:

CFR: Marc – Lopes, Larie, Mureșan, Camora – Rus, Nascimento – Negruț, Ruiz, Nouvier – Bud

Craiova: Calancea – Popov, Acka, Kay, Vătăjelu – Zlatinski, Ivan, Bancu – Ivan, Măzărache, Rocha

CSM Iaşi – FC Botoşani, duminică, 11 septembrie, ora 18.00

Derby de Moldova promite o confruntare imprevizibilă, dar nu neapărat spectaculoasă, dacă ne gândim că Iașiul pare să își fi calculat tot sezonul la 0-0. Totuși, BOtoșaniul este o echipă foarte ofensivă, cu frații Fulop în plină afirmare, cât să salveze imaginea unui potențial meci prăfuit.

Echipe probabile:

CSMS Iași: Grahovac – Voicu, Mihalache, Ciucă, Țigănașu – Bole, Mitici, Frăsinescu, Gheorghe, Ștefănescu – Cristea

Botoșani: Iliev – Dimitrov, Miron, Plămadă, Mușat – Bordeianu, Vasvari – Golofca, I. Fulop, Roman – Matulevicius

Steaua – Astra, duminică, 11 septembrie, ora 20.30

Cea mai interesantă partidă a etapei se joacă pe Arena Națională, unde Steaua caută o revanșă pentru sezonul trecut în fața campioanei en-titre. Astra este o echipă a surprizelor, dar este și o echipă cu două fețe, în funcție de statutul tehnicianului său Marius Șumudică. Impactul lui s-a văzut în deplasare la West Ham, iar lipsa lui s-a simțit mai mult în Liga 1. Și duminică va fi tot absent…

Echipe probabile:

Steaua: Niță – Enache, Toșca, Tamaș, Momcilovic – Muniru, Boldrin – Popa, De Amorim, Jakolis – Tănase

Astra: Lung – Săpunaru, Geraldo, Oros, Morais – Takaiuki, Lovin – Budescu, Teixeira, Ioniță – Alibec

FC Viitorul – Concordia, luni, 12 septembrie, ora 18.00

 

Mulți microbiști aveau așteptări de la Viitorul în acest sezon. Dar trupa lui Hagi a reușit abia două victorii în 6 etape, are o apărare sub medie și un atac mai degrabă slab. Sigur că încă mai poate fi redresată situația, nimic nu este pierdut cu totul, dar ceva trebuie să se schimbe. Partida cu Chiajna este o oportunitate bună, cu un adversar aparent facil, dar un meci în care presiunea va fi tot pe Viitorul.

Echipe probabile:

Viitorul: Buzbuchi – Benzar, Boli, Țîru, Ganea – Marin, Brandan, Hodorogea – Iancu, Chițu, Coman

Chiajna: Bălgrădean – Feussi, Albu, Mamele, Melinte – Bucurică, Buleică, Grădinaru, Roșu – Cristescu, Pena

ASA Târgu Mureş – Dinamo, luni, 12 septembrie, ora 20.30

Victimă sigură în acest sezon, ASA a reușit o mare victorie în mijloc de săptămână, când a eliminat CFR-ul din Cupa Ligii. Totuși, lotul subțire avut de Dan Alexa ar putea să fi consumat toate resursele în acel joc și cu Dinamo perspectivele nu sunt prea bune. Paradoxal însă, Dinamo reușește să își pună singură piedică. Fanii s-au luat de patron, golgeterul Gnohere este gata de plecare, iar startul bun de campionat pare să fi fost doar un foc de paie.

ASA: Mingote – Belu, Dobrosavlevic, Constantin, Matei – G. Mureșan, E. Dică – Ioniță, Kuku, Zicu – Surdu

Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelcearu, Popescu, Filip – Nistor, Busuladzic, Palic – Rotariu, Gnohere, Lazăr