NetBet Blog Romania

România – Danemarca: un meci cât o calificare

Ce soartă are și fotbalul acesta românesc… mereu meciuri decisive cu Danemarca, una din cele mai spectaculoase, dar subapreciate reprezentative ale Europei. Nici nu mai vrem să ne amintim de anul 2003, cu rușinoasa „plajă” sau de blestematul acela de corner, de arbitrul Mayer sau de ratările monumentale ale atacanților noștri.

Dar poate uita cineva? În sport, numai revanșele pot să domolească regrete de demult, numai golurile marcate pot să răscumpere goluri primite, numai victoriile noi pot să acopere înfrângerile vechi.

Se naște o generație?

Pe Cluj Arena vom avea parte de o șansă nu doar la un rezultat mare, ci la o confirmare că structura construită de Daum poate duce ani de zile fotbalul românesc în spate. După acel 5-0 cu Armenia, este cazul unei confirmări. Este o șansă prin care noua generație de fotbaliști poate să facă o declarație, să își traseze obiective și să se debaraseze de trecut.

Meciuri directe spectaculoase

România și Danemarca s-au întâlnit de 11 ori până acum. Cu o victorie duminică seară, „tricolorii” ar echilibra perfect balanța. Acum, România are 4 victorii și 5 înfrângeri, alte 2 partide terminându-se la egalitate.

Mai interesant este că în aceste 11 jocuri s-au înscris 62 de goluri! Doar de două ori nu au reușit românii să puncteze împotriva danezilor, iar asta se întâmpla în 1975 și 1989.

România, fără Andone și Stancu

Chiar dacă ne așteptăm la o partidă spectaculoasă, de menționat că România nu se va putea baza pe cei mai folosiți doi jucători de atac în ultima vreme. Bogdan Stancu s-a accidentat și nu va fi recuperat până la ora meciului, iar Florin Andone este suspendat și nici nu face parte din lot.

Totuși, putem fi optimiști când ne amintim de forma bună avută de Chipciu în Belgia și Keșeru în Bulgaria.

Echipe probabile

Presa din țară susține că selecționerul Daum va miza pe o formulă 3-4-3 mult mai mobilă, iar dacă inovațiile nu vor funcționa va introduce pe teren cuplul Budescu-Alibec, duo care a adus titlul pentru Astra în Liga 1.

Tătărușanu – Săpunaru, Chiricheș, Toșca – Benzar, Pintilii, Marin, Latovlevici – Stanciu, Keșeru, Chipciu

Danezii se bazează pe o linie de mijloc extrem de creativă și flexibilă, coordonată de vedeta clubului Tottenham, Christian Eriksen.

Schmeichel – Ankersen, Kjaer, Bjelland, Durmisi – Delaney, Kvist, Eriksen – Poulsen, Jorgensen, Cornelius

Țară J V E Î G P
Polonia 4 3 1 0 10-5 10
Muntenegru 4 2 1 1 9-4 7
Danemarca 4 2 0 2 7-5 6
România 4 1 2 1 6-4 5
Armenia 4 1 0 3 4-10 3
Kazahstan 4 0 2 2 3-11 2

Predicții:

Cotele pentru 1, X sau 2 sunt o loterie în astfel de meciuri. În schimb, tradiția, formulele de start preconizate, dar și situația fiecărei naționale în grupă indică un meci cu goluri. Ambele formații trebuie să atace, nu mai pot aștepta pentru că Polonia deja pare stăpână în grupă, iar locul 2 va reveni celor mai curajoși.

NetBet oferă o cotă de 2,40 pentru „Peste 2,5 goluri”.

De asemenea, cota de 2,05 că ambele echipe înscriu este o recomandare foarte populară în această săptămână pe platformele dedicate.

Predicție pentru scor final: 3-2.

 

Pentru noi articole, ponturi și alte informații din lumea pariurilor, urmărește-ne pe Twitter, dă-ne Like pe Facebook și pe Instagram.

*Articolul acesta este părerea personală a autorului, nu și a companiei.

Exit mobile version