NetBet Blog Romania

Topul celor mai buni jucători de poker din 2020

Știai că există peste 100 de milioane de jucători de poker în lume? Și că pe scena pokerului profesionist ajung doar o treime dintre aceștia?

Un jucător devine profesionist numai atunci când pokerul reprezintă principala sa sursă de venit. Acest lucru necesită studiu, practică și foarte multă răbdare. Iar pentru cei mai buni dintre aceștia, pokerul devine sursa unor conturi bancare cu totul impresionante!

Pokerul este un joc foarte complex, iar clasamentul celor mai buni jucători de poker este subiectiv și variază în funcție de factorii analizați. La NetBet punem succesul și talentul în centrul atenției, astfel că lista pe care am pregătit-o cuprinde doar acei jucători profesioniști de poker pe care merită să îi urmărești și în 2021.

Bryn Kenney

Bryn Kenney este numele care a răsunat pe scena pokerului profesionist în decursul ultimilor ani. Cariera lui a început din perioada adolescenței, iar încă de atunci s-a remarcat în toate turneele majore de poker din lume. După succesul timpuriu la pokerul online, Kenney a renunțat la universitate pentru a-și continua cariera în competițiile jocurilor de noroc. Prima victorie importantă o are în 2014, unde câștigă prima serie mondială de poker. În 2019 Kenney a fost situat pe locul 4 în clasamentul „Global Poker Index” și pe locul 1 în lista „Hendon Mob”. Anul 2020 a continuat să fie norocos, câștigurile sale din turnee live acumulând un total de 55 de milioane de dolari. În prezent este considerat cel mai de succes jucător de poker în viață.

Justin Bonomo

Lista noastră continuă cu faimosul american Justin Bonomo. El este clasat în topul celor mai buni jucători din lume, acumulând câștiguri de peste 45 milioane de dolari. La doar 19 ani, Bonomo devine cel mai tânăr jucător profesionist de poker care participă la o finală televizată în direct. Succesul l-a urmat fără încetare, iar în 2018 obține cel mai bun rezultat din cariera sa. La sfârșitul competiției „The Big One for One Drop” pleacă acasă cu un premiu în valoare de 10.000.000$. Până în 2019 Bonomo a ocupat locul întâi pe lista jucătorilor cu cele mai mari câștiguri din turneele live de poker. Anul acesta a fost depășit de succesul nestăpânit a lui Bryn Kenney.

Daniel Negreanu

Daniel Negreanu ajunge pe locul trei în clasamentului nostru. Canadianul de origine română este considerat fără doar și poate, unul dintre cei mai talentați jucători profesioniști de poker. Cu șase brățări World Series of Poker și două titluri World Poker Tour, Negreanu a fost desemnat „jucătorul deceniului” între anii 2004 și 2013. Nici pe el nu l-a ocolit norocul. În 2014 era văzut drept cel mai bun jucător din lume și a condus topul câștigurilor cu mult înainte de ascensiunea lui Justin Bonomo. Pe lângă determinarea și talentul înnăscut, Negreanu este considerat ca fiind jucătorul care știe cel mai bine să își citească adversarii. A acumulat până în 2020 câștiguri de aproape 50 de milioane de dolari.

Erik Seidel

Newyorkezul Erik Seidel este unul dintre cei mai longevivi jucători de poker profesionist. Și-a început cariera ca jucător de table, ulterior devenind un comerciant pe bursa de valori americană. Devine în paralel membru al clubului „Mayfair Club” și începe să se pregătească pentru o carieră în poker. A început să joace încă de la sfârșitul anilor 90, astfel că are mai multă experiență decât ceilalți jucători de pe această listă. Talentul și priceperea lui sunt incontestabile, iar consecvența câștigurilor sale sunt cel mai bun indicator în acest sens. Soldul său a crescut exponențial în ultimii ani, ajungând la peste 40 de milioane de dolari. Unii experți consideră că abia acum începe să-și arate adevăratul potențial ca jucător.

David Peters

După atâtea rezultate extraordinare pe care le-a obținut în timpul turneelor live la care a participat, David Peters a decis să se dedice turneelor online de poker. A luat această decizie fiind inspirat de câștigul lui Chris Moneymaker din 2013. Încă de atunci, a încasat 9 cecuri de peste 1 milion de dolari fiecare, clasându-se astfel în competiția celor mai mari nume din lumea pokerului. Și cu toate că a câștigat o singură brățară WSOP, a ajuns de 8 ori la mesele finale și a acumulat aproape 50 de premii cash. Este cu siguranță unul dintre cei mai prolifici jucători de poker din lume!

Fedor Holz

Pentru tânărul jucătorul german în vârstă de 27 de ani, anul 2016 a fost un adevărat succes. A câștigat atunci prima brățară WSOP cu victoria „No-Limit Hold’em for One Drop” în valoare de 111.111$. Asta la doar câteva săptămâni de la clasarea sa pe locul 2 la „Super High Roller Bowl”. A intrat imediat și în lista jucătorilor cu cele mai mari câștiguri, reușind să adune o avere de peste 21 de milioane de dolari. Chiar și așa, turneul care i-a adus cele mai mari câștiguri a fost WSOP din 2018, făcându-l mai bogat cu 6 milioane de dolari. În prezent este jucătorul de origine germană cu cele mai mari câștiguri făcute vreodată la mesele de poker.

 

Majoritatea jucătorilor profesioniști de poker își desăvârșesc cariera jucând online!

Canalizează-ți energia pe platforma NetBet Poker Online și bucură-te de experiența Vegas chiar din confortul casei tale. Sperăm ca norocul să te aducă chiar pe tine în clasamentul NetBet al celor mai buni jucători ai anului 2021!

Exit mobile version