Sezonul Sărbătorilor de iarnă bate la ușă, iar căutarea cadourilor perfecte pentru persoanele din viața noastră a început deja. Comercianții sunt pregătiți, mai rămâne doar să găsim cadoul potrivit cu personalitatea și dorințele celor dragi. Alegerea cadoului se poate baza pe inspirație, dar este recomandat să pornești la vânătoare având un plan.

Ce faci dacă una dintre persoanele iubite este pasionată de jocuri de noroc? Următoarele rânduri te vor ajuta să găsești cadoul perfect, în funcție de posibilitățile financiare, de jocul preferat (poker, blackjack, sloturi online, ruletă sau table) sau de timpul avut la dispoziție pentru achiziție. Nu se știe dacă alegerea ta va coincide cu una dintre sugestiile noastre, dar suntem siguri că oricare dintre acestea ar produce bucurie persoanei vizate.

Cadouri jocuri de noroc

O vacanță într-un resort cu cazino

Acesta este Sfântul Graal al cadourilor pentru pasionații de jocuri de noroc. Deși pare exotică și costisitoare, o astfel de ofertă poate fi luată în calcul pentru ființele foarte apropiate. Orice jucător își dorește să viziteze măcar o dată în viață Las Vegas, dar, în condițiile actuale, acest vis este destul de dificil de împlinit.

Totuși, restricțiile impuse de situația sanitară au deschis noi oportunități de care se poate profita. Călătoriile cu avionul în Europa au devenit mai ieftine, iar condițiile de cazare la multe dintre hotelurile cu cazinouri sunt mai accesibile. O căutare pe internet îți va dezvălui oferta potrivită. 

Un laptop sau un telefon mobil performant – cadouri perfecte pentru gambleri

Sunt foarte multe persoane pentru care evitarea aglomerației în această perioadă este foarte importantă. Cum vizita unui cazino terestru este exclusă, ele își îndreaptă atenția către cazinourile online. În România această industrie este atent reglementată, cazinourile licențiate oferind un mediu stabil și sigur în care să pariezi.

Dezvoltarea extraordinară a industriei de jocuri de noroc online a dus cu sine noi provocări. Pentru a garanta siguranța și fiabilitatea platformelor, operatorii folosesc software-uri din ce în ce mai sofisticate. Acestea consumă multe resurse, drept pentru care dispozitivele de recepție trebuie să fie performante. Pentru un jucător de cazino sau pentru unul de jocuri video un laptop complet echipat este cadoul perfect. Acesta poate fi ușor achiziționat, piața fiind inundată de oferte în acestă perioadă. 

Pentru pariorii în mediul online care sunt foarte mobili, având preocupări care necesită deplasări frecvente, un telefon mobil de ultimă generație poate fi un cadou extrem de util. Accesând platforma de cazino online NetBet, aceștia vor putea, de oriunde și oricând, să plaseze pariuri pe sporturile preferate, să descopere peste 2.000 de jocuri de cazino, să experimenteze atmosfera din cazinourile terestre la mesele de joc cu dealer real sau să joace table online cu un prieten aflat la mare depărtare. Jocurile NetBet sunt disponibile pe desktop, dar pot fi jucate și de pe telefoane mobile, direct din browser sau din aplicațiile dedicate.

Cărți de strategie pentru jocuri de noroc

Toți jucătorii de cazino visează șă câștige. Pentru a reuși acest lucru ei trebuie să-și perfecționeze abilitățile și să aplice strategii care să le ofere șanse în plus. Din păcate, sunt puține astfel de cărți traduse în limba română. 

Pentru cei care au cunoștințe de limba engleză, materiale ca The Mathematics of Poker de Bill Chen și Jerrod Ankenman, The Theory of Poker de David Sklansky, Harrington on Hold’Em de Dan Harrington, Beating the Casinos at Their Own Game de Peter Svoboda, Beat the Dealer de Edward Thorp, Playing Blackjack as a Martial Art de Arnold Synder sau The Best Strategies for All Casino Games de Mike Shackleford pot face diferența între pierdere și câștig.

Accesorii care să confere mai multă siguranță

Cei care vizitează cazinouri terestre sau săli de jocuri trebuie să acorde o atenție deosebită protejării posesiunilor de valoare. Un rucsac sau o geantă obișnuite pot fi pradă ușoară pentru hoții specializați care profită de atmosfera destinsă, de valurile de adrenalină și de neatenția jucătorilor.

Un rucsac specializat poate fi soluția pentru această problemă. Cum unele dintre ele sunt create pentru a rezista atacurilor urșilor, este de presupus că vor face față și degetelor abile ale hoților. Pe site-urile de cumpărături vei identifica cu ușurință și produse care garantează siguranța bijuteriilor și a accesoriilor doamnelor care trec pragurile cazinourilor.

Set de poker și cărți de joc personalizate

Pokerul este regele jocurilor de masă. Deși este prezent atât în cazinourile online, cât și în cele terestre, un joc de poker organizat acasă are un farmec care nu poate fi egalat. Fie că este jucat de plăcere, cu membrii familiei sau cu prietenii, fie că se adaugă mize, jocul de poker între prieteni este o modalitate de socializare.

Un set de poker este un cadou care va fi apreciat. Există posibilități de a personaliza atât fisele de poker, cât și cărțile de joc.

Un joc de table

Pentru un jucător de table, un joc nou poate fi un cadou perfect. La alegerea acestuia ar trebui să ții cont că sunt foarte apreciate cutiile din lemn, piesele din bachelită și zarurile de os. Dacă vei găsi site-ul potrivit, și jocul de table poate fi personalizat.

Trăiești nostalgia unor întreceri de table de neuitat cu un prieten care s-a mutat în altă parte a țării? Ai oportunitatea de a retrăi acele momente pe platforma de table online de la NetBet Casino

Alte cadouri pentru fanii jocurilor de noroc 

Să oferi cadouri este o adevărată artă. Unii ar putea considera că sugestiile noastre sunt cam costisitoare. Dacă luăm în calcul că o vacanță este și un factor de consolidare a unei relații sau că un laptop adaptat pentru jocurile de noroc online poate fi utilizat la serviciu sau acasă, remarcăm că o parte dintre cadourile scumpe au bătaie lungă. Cei cu dare de mână pot încerca să transforme în cadou un aparat slot autentic sau un video joc scoase din uz.  Este drept că este mai simplu să rulezi variantele demo ale jocurilor preferate pe NetBet Casino, dar un aparat autentic în „sanctuarul” tău poate avea beneficiile lui.

Poți la fel de bine să faci cadou un accesoriu de îmbrăcăminte personalizat, un breloc cu însemne specifice jocurilor de noroc, un ceas – ruletă (chiar și unul dintre cele 88 de ceasuri de 620.000 de dolari, cu ruletă funcțională), accesorii norocoase specifice (brățară cu zaruri, pandantiv cu trifoi cu 4 foi, etc.) sau chiar un Paysafecard. 

Bineînțeles, imaginația personală și oferta pieței vor fi cele care vor stabili cum va arăta cadoul ales de tine.