de Marian Popovici

Carlos Valderrama îşi aduce aminte cu amărăciune de meciurile cu România de la Cupa Mondială. Superstarul columbian i-a transmis şi un mesaj lui Hagi, prin intermediul Fanatik.

La Cupa Mondială din Qatar este o aglomeraţie de staruri pe metru pătrat. Pe lângă vedetele de pe teren, în tribune sau în zona media sunt foşti mari jucători ai lumii care lucrează ca şi experţi la anumite televiziuni, ambasadori ai fotbalului sau pur şi simplu invitaţi speciali la cel mai mare regal fotbalistic.

Printre ei se află şi Carlos Valderrama, superstarul de care s-au legat speranţele columbienilor la Cupa Mondială din 1994, când formaţia din America de Sud se afla printre favorite. Doar că şi în 1994 şi în 1998, Columbia s-a lovit de “coşmarul” România.

M-am întâlnit cu Valderrama pe stadionul Lusail, iar în momentul în care i-am spus că sunt din România, mi-a spus că nu a uitat meciurile cu noi, transmiţându-i un mesaj şi lui Gică Hagi:

“Eşti din România? Nu sunt cele mai frumoase amintiri, dar ce să facem? Transmite-i «saludo” (n.r. salutări) lui Gheorghe Hagi, a fost un «gran jugador»”, ne-a transmis Valderrama, într-o engleză combinată cu spaniolă.

Columbia lui Valderrama, învinsă de două ori de România la Mondiale

Carlos Valderrama este un fost mijlocaş care a condus naţionala Columbiei din postura de căpitan la trei Cupe Mondiale: 1990, 1994 şi 1998. După victoria din 1993 cu 5-0 împotriva Argentinei, Columbia era considerată una dintre favoritele Mondialului din 1994.

Însă, acolo s-a lovit de România. “Tricolorii” au câştigat cu 3-1, graţie golurilor marcate de Gică Hagi şi Florin Răducioiu, cu o dublă. Sud-americanii au fost eliminaţi încă din faza grupelor, după ce au pierdut şi cu americanii.

În 1998, România şi Columbia s-au întâlnit din nou în faza grupelor, la Cupa Mondială din Franţa. “Tricolorii” s-au impus din nou, după eurogolul marcat de Adrian Ilie, din pasa magistrală a lui Gică Hagi.

În lipsa Columbiei, Valderrama ţine cu Argentina

Ajuns la vârsta de 61 de ani, Carlos Valderrama este expert la televiziunea columbiană care transmite Cupa Mondială din Qatar. “Pletosul” a declarat că la această ediţie a Cupei Mondiale va susţine naţionala Argentinei.

Columbia nu a reuşit să se califice la turneul final din Qatar după ce a încheiat abia pe locul 6 în preliminariile din America de Sud, la un punct de locul de baraj ocupat de Peru. Cea mai bună prestaţie a sud-americanilor la Cupa Mondială a fost în 2014, când au ajuns până în sferturile de finală, fiind învinşi de Brazilia.

3 este numărul de Cupe Mondiale la care a participat Valderrama (1990, 1994 şi 1998)

1,85 este cota NetBet pentru pronosticul „1 solist” la meciul Argentina – Croaţia.