Vă mai amintiți promoția Drumul spre Roland Garros?

Duminica trecută am asistat din public, alături de câștigător și de invitatul său, la un moment istoric pentru tenis. Novak Djokovic a câștigat trofeul Grand Slam cu numărul 23 din carieră și a devenit tenismenul cu cele mai multe astfel de trofee. Va mai reuși cineva să îl depășească (vreodată)?

Din tribune, un astfel de meci se trăiește, nu se privește. Arena Philippe Chatrier vuia de aplauzele și ovațiile iubitorilor tenisului. De pe rândul nostru, vedeam bine gesturile lui Goran Ivanisevic, antrenorul lui Nole, dar și emoțiile soției sârbului, însoțită de cei doi copii.

Am făcut un mic colaj cu poze, din lounge-ul VIP, complexul Roland Garros, tribune și cu terenul de joc. Ce spectacol!

Întregul weekend a fost un spectacol!

Parisul ne-a întâmpinat, sâmbătă, cu un soare prietenos și temperaturi de sezon estival. Ne-am cazat, puțin înaintea prânzului, la hotelul de patru stele inclus în pachetul promoției. De acolo, am pornit la pas spre Turneul Eiffel, cu un mic popas la o terasă pentru masa de prânz.

O mare de oameni se strânseseră la baza uriașului turn de oțel. Orele au trecut repede, printre vânzătorii ambulanți și fotografii dornici să ne imortalizeze într-un clișeu cu simbolul parizian. Cu gândul la ziua de duminică, ne-am întors seara devreme la hotel.

VIP lounge-ul era deschis duminică începând cu ora 10:00, dar am preferat să ne lăsăm așteptați. Complexul Roland Garros e situat într-un cartier plin de farmec. Cel mai impresionant e însă peisajul din spatele porților de acces.

Prânzul în lounge-ul Roland Garros e o experiență culinară aparte. Meniul rafinat – sau poate paharul de vin – ne-au dat curaj să ne îndreptăm spre Philippe Chatrier, unde, în aplauze răvășitoare, meciul era pe cale să înceapă.

E greu de descris ce simți când 15 mii de oameni aplauză la unison sosirea în arenă a două super staruri din tenis. Spațiul e mare și, totuși, atmosfera e intimă. Fiecare cuvânt din public poate ajunge până în teren, fiecare grimasă de pe fața jucătorului e vizibilă pentru public.

Meciul a durat peste trei ore, dar ar fi putut foarte bine să se joace o viață. Am trăit festivitatea de premiere ca prin vis, la fel și drumul de întoarcere spre hotel.

După ce s-a îndurat întreaga zi de organizatori și jucători, spre seară s-a dezlănțuit furtuna. O ploaie grea a căzut peste Paris, orașul în care s-a scris de atâtea ori istorie.