În episodul de astăzi din serialul nostru Drumul către EURO a venit momentul să prezentăm parcursul Albaniei și Italiei în preliminarii, dar și potențialul acestor echipe pentru întrecerea de la UEFA EURO 2024. Cu siguranță și aceste două selecționate vor fi în atenția jucătorilor la pariuri sportive. Albania este o echipă arțăgoasă, cu individualități care pot produce oricând surprize, în timp ce campioana europeană en-titre este una dintre favorite.

Italia și Albania la UEFA EURO 2024

Albania a câștigat în mod surprinzător Grupa E din preliminarii

Puțini au anticipat că Albania va câștiga grupa de calificare din care au mai făcut parte Polonia, Cehia, Moldova și Insulele Feroe. Jucătorii antrenați de brazilianul Silvinho au profitat de lipsa de formă arătată de cehi și polonezi și, deși nu au impresionat, au obținut a doua prezență la un turneu final european, după cea din 2016.

Decisive pentru calificare au fost victoriile obținute pe propriul teren în meciurile cu principalele contracandidate, Polonia, Cehia și Moldova. De altfel, albanezii au pierdut doar primul meci din grupă, dar, pe final și-au pierdut din formă. Remizele obținute cu Moldova și Insulele Feroe au fost urmate de înfrângeri cu Chile și Suedia în meciurile amicale din luna martie.

Tehnicianul brazilian s-a bazat pe un nucleu de jucători format din Strakosha (Brentford), Berisha (Empoli), Hysaj (Lazio), Bajrami (Sassuolo), Uzuni (Granada), Asani (Gwangju), Cicalleshi (Konyaspor), Sadiku (Lugano), Veseli (Karagumruk), Djimsiti (Atalanta), Ismajli (Empoli), Bare (Espanyol), Asllani (Inter) și Ramadani (Lecce). Golgheterii echipei au fost Bajrami și Asani cu câte 3 reușite.

Rezultate Albania în preliminarii:

  • Polonia vs Albania, 1-0
  • Albania vs Moldova, 2-0
  • Insulele Feroe vs Albania, 1-3
  • Cehia vs Albania, 1-1
  • Albania vs Polonia, 2-0
  • Albania vs Cehia, 3-0
  • Moldova vs Albania, 1-1
  • Albania vs Insulele Feroe, 0-0.

Calificare dificilă pentru Italia la UEFA EURO 2024

Italia este cea mai inconsecventă națională a momentului. Deși au câștigat ultimul Turneu final al Campionatului European, fotbaliștii din Cizmă nu au obținut calificarea la ultimele două ediții ale Cupei Mondiale, iar pentru a 11-a prezență la EURO au tremurat serios.

Noul tehnician al Italiei, Luciano Spalletti, campion cu Napoli în ultimul sezon, nu a reușit încă să construiască o echipă omogenă și cu potențial. Italia a terminat pe locul al doilea în Grupa C a preliminariilor, acumulând 14 puncte ca urmare a celor 4 victorii și două remize obținute cu Ucraina, Macedonia de Nord și Malta. Fotbaliștii din Peninsulă au pierdut ambele meciuri cu câștigătoarea grupei, Anglia.

Jucătorii care au contribuit decisiv la calificarea Italiei au fost Donnarumma (PSG), Di Lorenzo (Napoli), Barella (Inter), Jorginho (Arsenal), Verratti, Zaniolo (Aston Villa), Politano (Napoli), Cristante (Roma), Gnonto (Leeds), Scalvini (Atalanta), Retegui (Genoa), Immobile (Lazio), Emerson (West Ham United), Toloi (Atalanta), Dimarco (Inter), Frattesi (Inter), Pessina (Monza), Berardi (Sassuolo) și Raspadori (Napoli). Golgheterii calificărilor au fost Retegui și Frattesi, fiecare cu câte 3 goluri marcate.

Rezultate Italia în Preliminariile EURO:

  • Italia vs Anglia, 1-2
  • Malta vs Italia, 0-2
  • Macedonia de Nord vs Italia, 1-1
  • Italia vs Ucraina, 2-1
  • Italia vs Malta, 4-0
  • Anglia vs Italia, 3-1
  • Italia vs Macedonia de Nord, 5-2
  • Ucraina vs Italia. 0-0

Italia și Albania au fost distribuite în grupa B la EURO

La tragerea la sorți de la Hamburg, Albania a fost distribuită în urna a doua valorică, în timp ce Italia, campioana ediției trecute, a ajuns în urna a 4-a din cauza rezultatelor slabe din ultima perioadă. Sorții au decis ca cele două să fie distribuite în Grupa B, alături de Spania și Croația, două dintre echipele de top ale Europei.

Contrar coeficienților UEFA, în oferta NetBet cu pariuri EURO, Italia este favorită să acceadă în fazele eliminatorii, în timp ce Albania pare condamnată să ocupe ultimul loc în grupă. Pentru a câștiga Grupa B, Italia primește cota 3.00, iar Albania cota 26.00. Celelalte două formații, Spania și Croația sunt creditate cu cotele 1.80 și, respectiv, 5.50 Pentru aceeași performanță. Pentru a „ieși din grupă” Italia primește cota 1.55, în timp ce Albania este creditată cu cota 6.50. De altfel, în opinia bookmakerilor, Albania pare a fi cea mai slabă echipă de la Euro. Ea a primit cota 501.00 pentru a câștiga competiția.

Program Albania la UEFA EURO 2024:

  • 15 iunie, ora 22:00, Italia vs Albania, BVB Stadion Dortmund
  • 19 iunie, ora 16:00, Croația vs Albania, Volksparkstadion Hamburg
  • 24 iunie, ora 22:00, Albania vs Spania, Dusseldorf Arena

Program Italia la EURO:

  • 15 iunie, ora 22:00, Italia vs Albania, BVB Stadion, Dortmund
  • 20 iunie, ora 22:00, Spania vs Italia, ArenaAufSchalke din Gelsenkirchen
  • 24 iunie, ora 22:00, Croația vs Italia, Red Bull Arena din Leipzig