Una dintre cele mai agresive acțiuni în Texas Hold’Em este să mergi All-in (să pariezi toate fisele). Să riști întregul bankroll nu este o decizie ușor de luat în poker.

Această acțiune îți permite să pariezi într-o mână în care nu ai suficiente fise pentru a plăti un pariu anterior. În trecut, jucătorii bogați i-ar fi abuzat pe cei mai săraci, dar acum, plătind toți banii pe care îi ai în față, vei conta pentru pariurile egale cu al tău. Sumele care exced acest pariu se vor constitui într-un pot secundar la care nu vei participa.

Strategia de all-in în poker

Când este cazul să mergi all-in

Pentru a paria toate fisele trebuie să ții cont de o mulțime de factori. De preferat este ca tu să fii cel care intră all-in, deoarece există și posibilitatea ca ceilalți jucători să foldeze, iar tu să câștigi fisele din pot fără să completezi cea mai bună mână.

Într-un turneu de poker nu este tocmai indicat să mergi all-in în fazele incipiente. Totuși, dacă deții cea mai puternică mână, iar în joc sunt jucători foarte agresivi, care nu renunță ușor, poți utiliza această mișcare pentru a le lua fisele. În funcție de factorii de joc, ești mai predispus să mergi all-in când ai un stack mic, o mână cel puțin decentă, adversarul plătește sau foldează prea des, este tiltat sau joacă slab.

Vei plăti mai greu toate fisele atunci când ai un stack consistent, deții o mână slabă, adversarul joacă doar mâinile bune, are experiență și stăpânește bine linia de pariere.

Factori de care să ții cont când mizezi toate fisele

Cei mai importanți factori de care trebuie să ții cont atunci când împingi sau plătești all-in sunt :

  • Stack-urile;
  • Tipul adversarului;
  • Acțiunile precedente;
  • Puterea mâinii;
  • Faza în care se află turneul.

 

Stack-urile

Mâinile care se joacă All-in depind foarte mult de stack-ul tău, dar și de al adversarilor. Profesioniștii recomandă să mergi all-in cu orice pereche atunci când mai ai 20-30 BB. La stack-uri de 40-50 BB este corect să mergi all-in cu orice pereche mare, în timp ce atunci când ai în jur de 100 BB, este incorect să renunți la un set (3 bucăți).

Tipul adversarului

Acțiunile all-in trebuie ajustate și în funcție de adversar. Spre exemplu, în fața unor adversari tight (joacă doar mâinile foarte puternice), să plătești un all-in nu este o idee tocmai bună dacă nu ai o mână foarte bună. În același timp, când ai în față un adversar foarte agresiv, care vrea să joace fiecare mână, poate fi extrem de profitabil să forțezi un all-in atunci când ai cea mai bună combinație, iar el se încăpățânează să plătească.

All-in în poker: Acțiunile precedente te pot influența

Trebuie să-ți citești adversarii pentru a încerca să intuiești dacă au acea mână pe care vor să o reprezinte. În cele mai multe cazuri, o plusare (raise) mică pre-flop poate fi mai convingătoare decât un all-in. Trebuie să-ți ajustezi strategia în funcție de stilul de joc al adversarului.

Puterea relativă a mâinii

Poți să deții o mână foarte puternică, dar, în același timp, adversarul să aibă oportunități pentru a realiza o combinație mai bună. Spre exemplu, dacă deții un set de Dame când pe masă sunt afișate un 8, un 9, un 10 și un Valet, nu este o situație propice pentru a miza toate fisele sau pentru a plăti un all-in. Bineînțeles, dacă ai un stack de 100 BB și trebuie să riști 4-5 BB pentru a ajunge la showdown, iar turneul este avansat, riscul merită asumat.

Faza în care se află turneul

Dacă ai un stack consistent, iar turneul se apropie de intrarea în premii, all-in-ul poate fi un instrument valoros pentru a fura blind-urile, în timp ce te protejezi de jucătorii al căror stack ar putea să te afecteze.

Cele mai bune situații în care să mergi all-in în poker

Poți apela la All-in în diverse situații care îți pot aduce avantaj în joc. Trebuie doar să faci o balanță între beneficii și riscuri. Unele dintre cele mai avantajoase situații sunt următoarele:

  • Când deții o mână foarte puternică, iar la masă sunt jucători agresivi. De regulă, aceștia dau foarte rar înapoi. Spre exemplu primești ca mână de start o pereche de Ași și ești primul care acționează. Vei plasa un pariu consistent. Un jucător care te urmează va mări pariul, iar un altul va mări și mai mult. În acest caz este chiar indicat să pariezi toți banii. Dacă cei doi adversari vor folda, vei câștiga fisele puse în joc. În cazul în care plătesc vei porni cu prima șansă.
  • După ce vezi flop-ul și vrei să-ți protejezi mâna care poate fi bătută. Jucând All-in, cel mai probabil, îi vei împiedica pe ceilalți jucători să vadă turn-ul și river-ul.
  • Ca instrument de bluff împotriva unui adversar care își asumă rar riscuri.
  • Atunci când stiva ta se diminuează, este indicat să mergi all-in atunci când deții o mână decentă.

All-in în poker: sfaturi

Din experiența jucătorilor profesioniști care au avut amabilitatea să-și dezvăluie o parte din strategia de joc, pentru a utiliza all-in-ul ca un instrument eficace, trebuie să ții seama de unele aspecte:

  • Nu intra niciodată all-in din frustrare. Calculează-ți cu obiectivitate șansele de reușită înainte de a paria toate fisele!
  • Folosește poziția atunci când bluff-ezi mergând all-in! Inițiază această acțiune doar din poziții târzii, pentru a avea mai multe informații despre masă.
  • Integrează mișcarea all-in într-o strategie de joc echilibrată!
  • Folosește all-in-ul ca momeală pentru a închide o capcană. Când deții o mână foarte puternică, iar adversarul vrea să controleze masa, lasă-l să își desfășoare planul până pică singur în capcană. De exemplu, dacă ai completat o chintă cu ambele cărți de start, iar adversarul continuă să ceară fără a avea posibilitatea de a obține o combinație mai bună, cea mai bună acțiune este să dai „call”, determinându-l pe el să intre all-in în încercarea de a salva fisele riscate.
  • Nu ezita să plătești un All-in atunci când este cazul!