tucudean-in-actiune
George Țucudean a înscris o dublă în cea mai recentă partidă a Pandurilor

A opta etapă din Liga I nu propune derby-uri, dar propune meciuri facile pentru pretendentele la titlu. Steaua în deplasare la codașa ACS Poli, Dinamo acasă cu Iașiul sau Astra față în față cu singura nou-promovată Gaz Metan sunt meciuri aparent facile.

Iată clasamentul la startul etapei a 8-a din Liga I:

Loc Echipa M V E I Golaveraj Pct
1 Steaua București 7 5 2 0 10 – 3 17
2 FC Botoșani 7 4 1 2 15 – 9 13
3 CS U Craiova 7 4 1 2 11 – 8 13
4 Dinamo București 7 3 3 1 12 – 7 12
5 Pandurii Tg. Jiu 7 3 3 1 9 – 5 12
6 FC Voluntari 7 3 2 2 14 – 8 11
7 Viitorul Constanța 7 3 1 3 9 – 9 10
8 CSMS Iași 7 2 3 2 7 – 5 9
9 Gaz Metan Mediaș 7 2 2 3 7 – 10 8
10 Concordia Chiajna 7 2 1 4 3 – 9 7
11 Astra Giurgiu 7 1 2 4 7 – 14 5
12* CFR Cluj 7 2 4 1 10 – 6 4
13* ASA Tg. Mureș 7 1 0 6 7 – 16 -3
14** ACS Poli Timișoara 7 1 1 5 8 – 20 -10

*Echipe penalizate cu câte 6 puncte.

**Echipă penalizată cu 14 puncte.

freebet-etapa-8

FC Botoșani – Viitorul, vineri, 16 septembrie, ora 18:00

Etapa se deschide la Botoșani, cu o partidă între două echipe în creștere de formă, cu un fotbal plăcut ochiului, care de regulă marchează mult, dar și încasează destul de ușor gol. Botoșaniul este o nucă tare (cu excepția partidelor jucate împotriva Stelei) și nu degeaba a urcat până pe locul secund al clasamentului de moment. Este de așteptat ca Istvan Fulop, golgeterul la zi al campionatului, să facă un meci bun și împotriva Viitorului, dar să vedem dacă trupa lui Hagi poate răspunde pe măsură cu un Chițu care și-a reafirmat valoarea printr-o dublă în etapa trecută.

Echipe probabile:

Botoşani: Iliev – Patache, Miron, Burcă, Popovici – Vaşvari, Bordeianu – Golofca, I. Fulop, Astafei – Matulevicius

Viitorul: Buzbuchi – Benzar, Țâru, Boli, Ganea – Marin, Purece, Brandan – Iancu, Chițu, Coman

Pandurii Tg. Jiu – ASA Tg. Mureș, vineri, 16 septembrie, 20:30

Cele mai slabe atacuri ale Ligii I se văd și se salută în acest weekend. Cine reușește să marcheze probabil că și câștigă meciul, așa că ochii pe pariurile live, poate prinzi o cotă bună.

Echipe probabile:

Pandurii: Lazar – Ungurușan, Pleașcă, Buijs, Vasiljevic – Trifu, Obodo – Răuță, Sânmărtean, Herea – Țucudean

ASA Tg. Mureș: Mingote – Matei, Dobrosavlevic, Cordoș, Belu – G. Mureșan, E. Dică – Feketics, Candrea, Zicu – Surdu

CFR Cluj – FC Voluntari, sâmbătă, 17 septembrie, ora 18:00

Plecările se resimt în lotul ardelenilor. Fără Jakolis și Lopez, CFR parcă nu mai are forță să marcheze, să construiască, să pună presiune pe adversari. Deși gazdele nu au pierdut în Gruia din 1 decembrie 2015, în ultimele două săptămâni ASA Târgu Mureș a smuls o calificare în Cupa Ligii, iar Craiova a plecat cu un punct (dar putea să le ia pe toate cu un pic de atenție). Pe de altă parte, Voluntariul vine după al treilea meci al sezonului în care a marcat 4 goluri, înscrie pe fiecare teren străin și a pierdut în deplasare doar cu Dinamo.

Echipe probabile:

CFR: Mincă – Lopes, Larie, Horj, Camora – Gomelt, Nascimento – Rus, Ruiz, Nouvier – Bud

Voluntari: Bornescu – Filipov, Balaur, Maftei, Acsinte – Tăbăcariu, Novac – Popadiuc, Marinescu, Ivanovici – Cernat

Dinamo – CSMS Iași, sâmbătă, 17 septembrie, ora 18:00

După umilința suferită în deplasare la ASA, Dinamo stă pe un butoi de pulbere. Gnohere vrea să plece tocmai la rivala Steaua, finanțatorul Negoiță se gândește la retragere, Ioan Andone are un discurs iritat. Câinii au nevoie mare de o victorie clară pentru a redobândi stabilitate. Din fericire pentru ei, primesc vizita Iașiului în această etapă, echipă în evidentă pierdere de formă, care mai știe doar să se apere eroic, dar care nu mai are forță să atace. De altfel, și acolo este o situație precipitată iar antrenorul Nicolo Napoli este în pragul demiterii.

Echipe probabile:

Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelcearu, C. Popescu, Filip – Maric, Busuladzic, Palic – Rotariu, Nemec, Lazăr

CSMS Iași: Grahovac – Bosoi, Ciucă, Frăsinescu, Țigănașu – Bole, Mitici, Târșă, Gheorghe – Piccioni, Cristea

CS U Craiova – Concordia Chiajna, duminică, 18 septembrie, ora 18:00

Oltenii nu o duc tocmai rău în campionat, dar nici tocmai bine. Sunt pe podiumul de moment, dar au pierdut ocazii importante de a face mai multe puncte la Timișoara sau la Cluj. E drept, acelea au fost în deplasare și ei sunt „lei” pe propriul teren. Iar Chiajna… Chiajna este o echipă de guguștiuci, dacă ne luăm după spusele tehnicianului Emil Săndoi. Conform cotelor NetBet, acesta este unul din cele mai dezechilibrate meciuri ale etapei și CS U ar trebui să se impună fără probleme.

Echipe probabile:

CS U Craiova: Calancea – Briceag, Zlatinski, Acka, Vătăjelu – Popov, Madson – Ivan, Bancu, Rocha – Măzărache

Concordia: Bălgrădean – Feussi, Koenders, Melinte, Mamele – Bucurică, Costin, Grădinaru, Roșu – Cristescu, Pena

ACS Poli – Steaua, duminică, 18 septembrie, ora 20:00

Înfrângerea cu Osmanlispor a tulburat liniștea la liderul Steaua, dar o vizită la echipa de pe ultimul loc poate fi considerată mereu ca soluție perfectă pentru o redresare. Teoretic, Steaua are resurse suficiente să compenseze oboseala deplasărilor recente, dar să vedem dacă se transpune și în practică această supoziție.

Echipe probabile:

ACS Poli: Straton – Străuț, Șeroni, Scutaru, Novak – Artean, Llorente – Doman, Croitoru, Popovici – Henrique

Steaua: Niță – Vâlceanu, Tamaș, Moke, Toșca – Aganovic, Bourceanu – Popa, Boldrin, De Amorim – Golubovic

Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaș, luni, 19 septembrie, ora 20:30

Plecată în pribegie din cauză că gazonul stadionului din Giurgiu a avut nevoie de tratamente speciale, campioana a decis să joace partida cu Mediașul la Cluj. Asta după ce joi a jucat „pe teren propriu” pe Arena Națională în Europa League. Nu ar fi mare veste, dacă nu ar fi vorba de un circuit cu mulți kilometri care poate să își lase amprenta asupra jocului Astrei. Totuși, calitatea lui Budescu (două pase decisive în jocul cu Austria Viena) sau pofta de gol a lui Alibec, plus revenirea lui Marius Șumudică pe bancă și în Liga I ar trebui să fie argumente suficiente în fața unei formații medieșene fără ambiții în acest sezon. Asta dacă nu cumva Astra își va menaja vedetele.

Echipe probabile:

Astra: Lung – Săpunaru, Oros, Fabricio, Nicoară – Seto, Boudjemaa – Budescu, Teixeira, Ioniță – Alibec

Mediaș: Greab – Crețu, Susnjar, Trtovac, Buzean – Cristea, Zaharia – Muntean, Eric, Llullaku – Axente

freebet-etapa-8