US Open își deschide porțile astăzi! Sunt mari șanse să avem parte de surprize și rezultate inedite la mega competiția de la Flushing Meadows.

Rafael Nadal a urcat pe primul loc ATP lunea trecută după ce Andy Murray a fost nevoit să renunțe la restul sezonului. Favoritul turneului este elvețianul de 36 ani, Roger Federer, care se va lupta cu spaniolul pentru prima poziție și titlul US Open. Deși cei doi sunt principalii favoriți, am putea să luăm în calcul câteva mari promisiuni ale sportului alb, cum este tânărul de 20 de ani, Alexander Zverev. Să nu îl uităm nici pe câștigătorul de la Cincinnati, bulgarul Dimitrov, sau pe finalistul Nick Kyrgios. Toți se prezintă într-o formă de zile mari înaintea ultimului Grand Slam.

Pe tabloul feminin, competiția se încinge chiar din primul tur. Simona Halep o va înfrunta pe rusoaica Maria Sharapova care a primit un wild card. Românca este condusă cu un devastator scor de 6 – 0 la meciurile directe, însă sperăm la un 6 – 1 după partida din această noapte.

Să nu uităm că Simona se va bucura de o mare susținere din partea altor jucătoare de top, deranjate de faptul că Masha a fost invitată să joace pe tabloul principal. Ultima care să ia atitudine într-un lung șir de reacții este Garbine Muguruza. Iberica a spus că nu înțelege de ce Sharapova este ajutată să redevină ce a fost și ar trebui lăsată să își recâștige singură poziția în clasament, pornind de la turneele de nivel scăzut.

La NetBet te bucuri de un cadou garantat! Pariezi pe 7 meciuri de la US Open (simplu feminin sau masculin), iar noi te recompensăm GARANTAT cu două freebeturi a câte 50 RON fiecare!