France Football a anunțat în această săptămână lista candidaților la viitorul trofeu Ballon d’Or. Și, îți vine să crezi, niciun român nu este printre ei 🙂
Emoții mari, speranțe, scandal… Un titlu la 30 de fotbaliști. Dar câți chiar pot să îl câștige? Azi ne uităm peste nominalizări și le comentăm puțin ca orice microbist NetBet.
Categoria „mari și buni, dar nu tocmai convingători”
S-a plictisit lumea de Messi și Ronaldo? A făcut oricare din ei destul pentru a câștiga un nou Balon de Aur? Ambii sunt datori în 2018. La Mondiale au făcut doar act de prezență, la echipele de club toamna nu este deloc una bună, dar primăvara le-a adus trofee.
Câștigător în 2016 și 2017, Cristiano Ronaldo este, evident, un contracandidat puternic și se certifică prin trofeul Champions League obținut cu Real Madrid. Dar de o vreme, cariera lui a luat-o ușor la vale. Plecat la Juventus, nu a reușit să debuteze așa cum își dorea. În schimb, s-a trezit în mijlocul unui proces penal puternic mediatizat. Cât va cântări acuzația de viol sau scandalul cu fiscul spaniol? Votanții vor decide.
Leo Messi a reușit chiar mai puțin ca Ronaldo. Sigur că Barcelona a luat La Liga, dar de când este un titlu intern destul pentru a prinde un asemenea trofeu de cel mai bun jucător al planetei? Poate ar fi contat dacă lua campionatul cu Girona, dar așa… Dacă ar câștiga Messi, ar fi doar o subliniere a faptului că destui dintre votanți îl consideră mai bun ca Ronaldo, dorind, poate, să îl certifice pentru termenul de cel mai bun fotbalist din toate timpurile.
Luka Modric a avut un sezon excelent atât cu Realul în Champions League, cât și cu naționala în Rusia, unde a jucat finala. Deja a câștigat premiul FIFA Player Of The Year, dar și atunci, ca și în cazul Ballon D’Or, pare o alegere forțată. Modric este un jucător de echipă, nu are charisma și anvergura precedenților câștigători. Este ca o pastilă de cap luată în lipsă de altceva. Poate că lumea fotbalului va lua „pastila” asta și se va face bine pentru la anul.
Cristiano Ronaldo (Juventus) |
Lionel Messi (Barcelona) |
Luka Modric (Real Madrid) |
Categoria „Pariuri nebune pe nebunii frumoși ai fotbalului”
2018 a fost tare ciudat în materie de talent fotbalistic. Primăvara i-a aparținut lui Mo Salah și egipteanul era un puternic candidat la Balonul de Aur până când a pierdut finala Champions League și apoi naționala lui a dezamăgit crunt la Mondiale. Un alt nominalizat, Harry Kane, a avut momentele lui de sclipire, dar de asemenea, a ratat toate trofeele cu Tottenham și azi e doar o variantă posibilă, nu și probabilă.
În schimb, s-a afirmat Kylian Mbappe, tânărul de 19 ani care are ceva din forța lui Ronaldo și tehnica lui Messi. Campion intern cu PSG și mai ales campion la World Cup, Mbappe este un candidat mai puternic decât s-ar crede. Sunt tot mai multe vocile în lumea fotbalului care să îl ceară pe atacant pentru Balonul de Aur. În plus, este francez, la fel ca trofeul, într-un an în care Franța a câștigat titlul mondial. În 1998, Zinedine Zidane a fost Balon de Aur, și pe drept cuvânt.
Un alt francez, Antoine Griezmann, câștigătorul Europa League cu Atletico și, de asemenea, al Mondialului, cu goluri în ambele finale. Din păcate pentru el, într-o clipă neinspirată o fi crezut că i-au murit lăudătorii și a căzut în derizoriu când a spus că este egalul legendarilor Messi și Cristiano Ronaldo, stârnind râsete peste tot în lume.
Antoine Griezmann (Atlético Madrid) |
Kylian Mbappé (PSG) |
Mohamed Salah (Liverpool) |
Harry Kane (Tottenham) |
Categoria „de doi bani speranțe”
Avem și o listă ceva mai lungă, cu jucători care ar trezi doar controverse dacă ar câștiga Balonul de Aur, dar care păstrează șanse teoretice. În fruntea listei îl putem trece pe Neymar. Tragedia brazilianului este că, deși a plecat de la Barcelona la PSG pentru a fi vedetă, a ajuns în umbra unui talent ca Mbappe. Tot aici îl includem și pe Cavani, care însă vine chiar după Neymar, deci și mai tristă nominalizarea lui. Aguero, Hazard, Mandzukic și Mane sunt toți super talentați, unii chiar în vârf de carieră. Dar ar fi cel puțin bizar ca unul din ei să câștige distincția acum.
Sergio Agüero (Manchester City) |
Edinson Cavani (PSG) |
Eden Hazard (Chelsea) |
Mario Mandzukic (Juventus) |
Sadio Mané (Liverpool) |
Neymar (PSG) |
Categoria „nicio șansă în acest an”
Pleiada de nominalizați de la Real Madrid poate fi încadrată în mare măsură aici. Parcă trei fundași „galactici” e prea mult, chiar și într-o selecție de 30 de fotbaliști. Ramos, Varane și Marcelo intră cu indulgență la „nu acum”, dar unii din ei oricum nu au cum să câștige vreodată un Balon de Aur.
Tot pentru la anul rămân speranțele unora ca Pogba sau Kevin de Bruyne, cotați ceva mai realist. Despre Rakitic ce s-ar putea spune? Ciudată va fi ziua în care va reuși să îi ia fața lui Messi. Iar Isco… mai are de luptat pentru un loc cert de titular la propriul club. Dar pe viitor, cine știe.
Ivan Rakitic (Barcelona) |
Kevin De Bruyne (Manchester City) |
Isco (Real Madrid) |
Marcelo (Real Madrid) |
Sergio Ramos (Real Madrid) |
Luis Suárez (Barcelona) |
Raphaël Varane (Real Madrid). |
Paul Pogba (Manchester United) |
Grupa „mă bucur că am fost nominalizat”
Serios, chiar și portarii sunt nominalizați la Balonul de Aur? Aici vorbim de jucători care se pot bucura că au intrat într-o asemenea selecție, dar să sperăm că nu vom prinde anul când un jucător ca Diego Godin va câștiga Balonul de Aur. Pentru că ar însemna că am avea un fotbal taaaare urât.
Tot aici putem să includem fotbaliști ca Benzema, Bale sau Firmino, care da, vor marca și de acum goluri, vor câștiga meciuri. Dar până la titlul de cel mai bun fotbalist e drum lung.
Alisson Becker (Liverpool) |
Gareth Bale (Real Madrid) |
Thibaut Courtois (Real Madrid) |
Roberto Firmino (Liverpool) |
Diego Godín (Atlético Madrid) |
Jan Oblak (Atlético Madrid) |
N’golo Kanté (Chelsea) |
Hugo Lloris (Tottenham) |
Karim Benzema (Real Madrid) |
Te așteptăm pe Facebook să ne spui părerea ta.