Cum orice iubitor de pariuri sportive are biletele sale epice, așa și orice club de fotbal cu o istorie îndelungată are momente în cronologia sa când se dovedesc adevăratele caractere și personalitățile individuale devin legende care creează un mit, un spirit, o speranță pentru un grup de oameni și microbiști să creadă în altceva care să le aline sau să le facă uitate problemele în timpul liber. Cluburile mari sunt o dovadă evidentă, căci nu ajungi la vârful muntelui dacă nu treci de serpentinele alunecoase și zonele stâncoase.
Puține personalități reușesc să depășească bagajul trans generațional și să devină emblema propriei sale vieți și cariere, legată doar de reușitele și parcursul anilor lor în fenomen. Ca în multe cazuri, poveștile lor au început de film și o derulare de serial, în care în funcție de impactul avut de acesta poate avea mai multe sezoane și astfel prezent în toate topurile realizate după dispariție și retragerea acestuia. Putem rezuma pe scurt prezentarea de suprafață a eroului din articol.
El a avut șansa și ghinionul de a prinde una din cele mai grele perioade pentru fotbal în care echipele de club și echipele naționale încercau să-și definească un nou statut după terminarea războiului, iar individualitățile erau remarcabile și prezente peste tot, dar mereu excepțiile erau cele rămase în memoria colectivă a suporterilor – cei mai cunoscuți fotbaliști ai anilor 50 fiind Ferenc Puskas și Alfredo di Stefano pentru era și impactul lor în fotbalul spaniol și european.
Fiu de miner, de specialitate fotbalist.
Printre aceștia se regăsește și un francez aparte, pe nume Kopa, al cărui nume întreg a fost de fapt Raymond Kopaszewski. El s-a născut pe 13 octombrie 1931 într-o familie cu tradiție în minerit, începută cu bunicii paterni care au emigrat din Polonia în Franța la sfârșitul războiului în 1919 cu patru copii, unul dintre ei fiind tatăl lui Raymond – Francois, care avea doar 13 ani.
Ca orice meserie ce presupune forță brută, familia lor s-a mutat în Palas-de-Calais (între Lens și Bethune) – o zonă minieră. La fel ca majoritatea celor 6.000 de imigranți polonezi veniți în Franța după război, familia lui Kopa și-a păstrat credința catolică și au continuat să vorbească limba lor nativă, în timp ce membrii mai tineri începeau să se integreze în modul francez de viață. La fel ca și tatăl său, mama avea la rându-i origini poloneze și o tradiție minieră în familie de trei generații.
La școală, Raymond a avut inițial greutăți, deoarece nu era bun nici la matematică, nici la istorie, practic nu avea o apetență pentru învățat, mai ales că acasă era obligat să vorbească limba poloneză. Însă de la cinci ani pe toată perioada copilăriei avea să-și petreacă majoritatea timpului jucând fotbal, dimineața la școală, după-amiază în grădina părinților și duminica în pauza meciurilor oficiale ale echipei din localitate și în timpul reuniunilor familiale găzduite de casa lor din Mazingarbe.
La vârsta de 8 ani a creat prima sa echipă de fotbal, formată în principal de polonezi, dar și francezi și italieni din cartier, câștigând o reputație remarcabilă în competițiile de cartier. Tehnica sa remarcabilă la nivel de dribling individual l-a făcut remarcat rapid de echipa locală, US Noeux-les-Mines, care l-a legitimat rapid în cadrul centrului de copii și juniori la doar 10 ani în 1941.
De altfel, pe toată perioada războiului, nordul Franței a fost ocupat între 1940 și 1944 de armata germană care depindea de administrația militară centrală de la Bruxelles. În acea perioadă Kopa a făcut rost de prima sa minge de piele medicină de pe un teren unde evoluau jucătorii germani, reușind să fure una. Uneori a trecut de zona interzisă pentru a găsi un spațiu liber pentru jucat.
Tânărul Kopa a avut nevoie de patru ani ca să fie promovat la prima echipă a celor de la US Noeux-les-Mines, unde a reușit să debuteze la doar 14 ani alături de fratele său, Henri, care era portar. La finalul războiului, în 1945, el și-a căutat de lucru ca ucenic electrician pentru a scăpa de moștenirea familială, aceea de a fi prezent în mine, dar nu a scăpat și a lucrat timp de doi ani și jumătate ca operator de lift.
Un incident la 16 ani l-a făcut să se îndepărteze de tradiția familiei, după ce și-a pierdut un deget de la mâna stângă – lucru vital pentru orice muncitor din industria minieră care avea nevoie de mâini sănătoase și astfel nu mai avea voie să practice mineritul. În consecință a primit o pensie de 200 de franci pe lună și s-a oprit temporar, revenind în 1949, dar nu a mai practicat deoarece deja devenise un jucător titular la echipa US Noeux, unde uzura fizică nu era atât de obositoare ca în mine.
Exact în perioada aceea, în 1947, Jean Batmale a devenit antrenorul echipei din nordul Franței și i-a acordat o atenție deosebită tânărului talentat concentrându-se pe antrenamentele de fente și driblinguri. Efectele s-au simțit rapid la echipa de tineret, care a dominat campionat și cupa regională la nivel de vârstă, Kopa fiind selecționat în echipa turneului. De altfel, el a participat și în Cupa Națională, unde a fost eliminat după un 3-6 cu reprezentativa Lorraine-ului, marcând 2 goluri.
Sezonul următor echipa a schimbat antrenorul în persoana lui Constant Tison și acesta l-a lăsat să se desfășoare în continuare la echipa de juniori, cu care Kopa a ajuns în finala Cupei Nordului. De data asta, el a dominat tot timpul cu prezența sa marcând toate cele trei goluri ale echipei sale într-o remiză, terminată 3-3. Diferența s-a făcut la numărul de cornere avute, mai multe de partea lui Noue—les-Mines. După finală, Tison l-a promovat la prima echipă, fără ca Raymond să fi avut 17 ani.
Debutul la prima echipă a venit împotriva unei rivale din Tourcoing, în fața căreia a reușit golul victoriei. Tison și Omer Hue, care era director sportiv, l-au presat pe jucător să participe la competiția celui mai bun tânăr fotbalist din 1949, o inițiativă la care Kopa a aderat cu îndoială – dar unde a reușit să fie selectat în Bethune, apoi în Lille și la final la Paris.
La începutul zilei a terminat competiția pe locul 11, ca apoi să revină pe după-amiază, unde a ratat doar o lovitură din cele patru avute la dispoziție, trofeul revenindu-i lui Jean Saupin – mai bun decât acesta cu 0,75 puncte. Acel concurs avea să atragă atenția a două cluburi importante din fotbalul francez, Angers și Reims, iar strategia lui Kopa a fost să-i refuze pe primii pentru a primi o ofertă bună de la ceilalți, iar clubul la care era legitimat dorea să-l mai păstreze un sezon înainte de a pleca.
Primul contract ca profesionist și primul moment ca fotbalist.
După ce tactica lui Raymond nu a dat roade și cei de la Reims nu au făcut nicio ofertă, Kopa a anunțat că vrea să plece și clubul Angers, care l-a dorit în primă fază s-a întors cu o nouă ofertă, acceptată de data aceasta de jucător. Tatăl său a intermediat toată afacerea pentru o sumă de 100.000 de franci și fiul său avea să semneze un contract de semi-profesionist, care îi permitea să lucreze în paralel ca și electrician.
Când a venit la club, antrenorul Camille Cottin l-a introdus cu numele prescurtat de Raymond Kopa, deoarece suna mult mai fotbalistic și mai ușor de memorat, deși familia și moștenirea lui reprezenta ceva ținând cont de filonul tradițional al acesteia. Din păcate, clubul nu i-a găsit slujba mult promisă de electrician propusă la semnarea contractului, oferindu-i în schimb un salariu de 21,000 de franci pe lună, cu bonusuri. De sublinit că Angers evolua la acel moment în liga secundă franceză.
Primul sezon la Angers a început cu un meci în deplasare la Monaco, unde Kopa și colegii au pierdut în fața fostului său antrenor, Jean Batmale, dar aveau să se revanșeze în primul meci de pe teren propriu, o victorie cu 4-0 în fața echipei secunde a lui OM, în care Raymond a înscris două goluri. Din păcate, echipa a avut un parcurs dezamăgitor, terminând pe locul 15 din 18 și a fost eliminată în turul patru din Cupa Franței de ASF Le Perreux.
Două borne ale echipei au fost reușite chiar de Kopa, mai precis la meciul retur din campionat, când Angers a învins cu 1-0 și apoi împotriva lui Nîmes, cu care a reușit să obțină un punct și să marcheze golul egalizator într-o remiză de 2-2. Ediția următoare, 1950-1951, nu a fost cu mult mai diferită, terminând de data asta pe locul 14 – cu Kopa ca și golgheter cu 8 goluri. De aceea, la finalul sezonului, tânărul jucător a decis să părăsească echipa pentru a juca la un club cu ambiții mari.
Cu ocazia unui meci amical jucat la mijlocul lunii aprilie 1951, între Angers și Reims, terminat 4-4, antrenorul vizitatorilor de la Reims, Albert Batteux a intrat în contact cu Raymond Kopa, pentru a face un prim pas în semnarea lui, lucru dorit de asemenea de cei de la Bordeaux sau Lens. Kopa a acceptat să joace un meci de probă, chiar împotriva selecționatei de fotbal a Spaniei pe stadionul Chamartin. Cei de la Reims s-au declarat mulțumiți și au intrat la negocieri cu cei de la Angers.
Negocierile au fost dure din partea ambelor părți, atât clubul, cât și jucătorul, cei de la Angers dorind o sumă de 1,8 milioane de franci – motiv pentru care discuțiile au durat și jucătorul a fost nevoit să aștepte și să fie nesigur de viitoarea destinație în următorul sezon. Totuși, practic din fire, pe timpul negocierilor, Kopa a mers în turneul amical din Algeria cu Reims și după acesta, președintele clubului a fost convins să plătească suma cerută de Angers.
Simțind momentul oportun, Raymond a cerut o primă de instalare de 500.000 de franci, în loc de 300.000 cum a propus președintele lui Reims, care a refuzat în primă fază, dar a fost convins în ultimul moment de antrenorul Albert Batteux să investească acei bani și astfel să-l legitimeze în întregime pe Kopa la echipa roșie.
Tânărul a ajuns la Reims la începutul lunii august după turneul din Algeria și a fost găzduit de antrenor, înainte să-i găsească un loc într-un internat cu Francis Meano și Antonio Abenoza alături de cuplul Allegretti, un cuplu de comercianți cicliști de pe strada Chanzy. În primul său meci, o partidă amicală cu Chareville cu 10-0, în care tânărul Kopa a înscris două goluri. Per total în patru meciuri amicale, Reims a înscris 32 de goluri și Kopa a înscris 9 dintre ele, mai mult decât un sfert.
Reims, sau cum un fotbalist gândește ca un miner.
Începutul a fost destul de greu pentru tânărul jucător, deoarece nu era bine pregătit fizic și în consecință a fost trecut ca rezervă. Conjunctura a făcut ca absența lui Pierre Sinibaldi și ambiția lui Batteux să aleagă să-l promoveze pentru o serie de jocuri ca titular, primul fiind la începutul lui septembrie 1951, când echipa a terminat la egalitate fără goluri marcate o partidă cu Strasbourg, un meci important din prima ligă.
Următorul rezultat important avea să fie o victorie cu 5-2 a lui Reims pe terenul celor de la Racing Club de Paris, unde Kopa a reușit un gol extraordinar și a intrat în atenția specială a presei. De asemenea, a reușit o triplă împotriva lui Olympique Marseille, într-o victorie cu 8-1. Până la finalul sezonului, acesta avea să înscrie un total de opt goluri și echipa să termine pe locul 4 în campionat, reușind să-și îmbunătățească evoluția la nivel personal și de echipă în următorii doi ani.
Ediția 1952-1953 a adus o clasare mult mai bună, iar odată cu venirea lui Leon Glovacki, Raymond a fost trecut în spatele vârfurilor cu responsabilitatea mingilor create pentru vârful împins care putea fi oricând între Glovacki și Bram Appel, care evolua fiecare în margine; de altfel, Appel a terminat la doilea în clasamentul marcatorilor din acea ediție de campionat, câștigată de Reims, care au reușit de asemenea să revendice un trofeu continental – Cupa Latină după 2 victorii cu Valencia (2-1 la Porto) și Milan (3-0 la AC Milan).
Cel de-al treilea sezon la echipa din Reims a început tragic cu decesul lui Francis Meano în urma unui accident de mașină pe șoseaua națională 51 și astfel Kopa a ratat primul meci din campionat cu Metz, dar a început imediat în etapa următoare cu Sochaux. Până la finalul sezonului avea să înscrie 13 goluri în 33 de partide și să termine pe locul 2 în campionat în spatele lui Lille, fiind eliminați în Cupa Franței de OM și s-au revanșat față de Lille în Cupa Charles Drago care s-a jucat la Paris.
Kopa a redevenit campion un an mai târziu, reușind să depășească din nou marja de 10 goluri cu 11 reușite în campionat și alte două în Cupa Franței, de neajuns însă pentru calificare, deoarece Lille a reușit să meargă înainte în sferturile competiției. Ediția 1955-1956 a adus o clasare mult mai slabă, locul 5 în care Raymond a înscris doar de 5 ori în 30 de partide din campionat, față de Cupa Franței unde a reușit să ajungă în sferturile competiției cu el marcator de patru ori în cinci meciuri.
La prima ediție oficială de Cupa Campionilor Europeni, echipa franceză a avut un parcurs senzațional repetând evoluția din urmă cu câțiva ani din Cupa Latină, reușind o campanie finalizată cu ultimul act. Până la partida pierdută cu Real Madrid, intens jucată, mai ales după scor, 3-4, Reims a eliminat adversari precum Aarhus, MTK și Hibernian în duble manșe, perioadă unde Kopa a fost vital prin natura jocului său, fără neapărat să marcheze.
Evoluția lui Raymond nu avea să fie trecută cu vederea de marile cluburi europene și acestea au început să vină cu ofertele, iar după o partidă remarcabilă a acestuia între Franța și Spania, oficialii lui Reims s-au resemnat cu gândul că l-ar putea păstrat. Deși AC Milan avea un statut de favorită în a-l transfera, președintele clubului – Henri Germain – a acceptat în 1956 oferta de 520.000 de franci (52 de milioane de franci vechi înainte de 1960) de la Real Madrid, bani care au ajutat la transferarea ulterioară a trio-ului Roger Piantoni, Jean Vincent și Just Fontaine.
Real Madrid sau Everestul fotbalistului modern.
Luna august a anului 1956 l-a văzut pe Raymond Kopa și familia sa formată din soție și fiica sa, mutați la Madrid, o dată cu transferul său la Real Madrid, câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni câteva luni mai devreme. Salariul a crescut de zece ori în valoare față de cum era în Franța și avea să aștepte naturalizarea lui Di Stefano pentru a putea juca în prima echipă, conform legii Moscardo. Până atunci a jucat o perioadă la echipa de rezerve, primul meci fiind o victorie cu 14-1 cu Sochaux.
Presa spaniolă l-a adoptat imediat cu o poreclă specifică, bazată pe înălțimea secundă – Kopita. La debutul în prima echipă, acesta a jucat ca extremă dreapta în ofensivă, iar în primul sezon a ocupat mai multe locuri în zona de mijloc și atac, mai ales după o înfrângere cu 0-4 în fața Barcelonei. De altfel, într-o partidă cu rivala istorică – Atletico Madrid – francezul a fost mutat în centru și a reușit să înscrie două goluri într-o victorie cu 5-0, o serie continuată apoi cu încă două goluri într-o victorie cu 2-0 în fața Granadei, o evoluție care îi stârnea temeri lui Di Stefano care l-a cerut din nou pe dreapta.
În primăvara lui 1957 avea să devină primul francez care să câștige Cupa Campionilor Europeni, după o finală câștigată de Real Madrid în fața Fiorentinei cu 2-0. Tot în acea perioadă, Kopa avea să devină coleg cu idolul său din fotbal – maghiarul Ferenc Puskas, care a reușit să ajungă golgheterul campionatului trei ani mai târziu deși era supraponderal. Revenind la contextul european, madrilenii au redevenit campioni cu un al treilea trofeu suprem continental câștigat la rând.
Președintele Santiago Bernabeu i-a permis după finalul sezonului 1957-1958 să participe cu reprezentativa Franței la ediția suedeză a Cupei Mondiale, unde aceștia au reușit să devină surpriza competiției, ajungând până în semifinale, eliminată fiind de Brazilia – câștigătoarea acelei ediții. Cei din Hexagon au avut cel mai bun atac cu Piantoni, Fontaine și Kopa ca locomotive, reușind să câștige o medalie de bronz după o finală câștigată în fața RFG și Raymond a fost numit jucătorul turneului.
Reușitele individuale nu s-au încheiat aici, reușind să câștige trofeul Balonului de Aur în 1958 – cel mai bun fotbalist din Europa, în fața lui Di Stefano, triumfător cu un an înainte și astfel a devenit primul fotbalist francez care reușește această performanță. După Cupa Mondială, el a fost rugat să răspundă presei și apoi a mers în vacanță înapoi acasă la Angers și Corsica. Înainte de noul sezon, Kopa și-a prelungit contractul pentru doar un sezon, o variantă cu care Realul nu era de acord.
Madrienii doreau să-i prelungească înțelegerea francezului pentru alți cinci ani, oferindu-i un salariu tentant de 20 de milioane de franci pe an, dar acesta nu mai dorea să stea încă cinci ani într-o țară străină și ținea să se întoarcă în Franța, cu orice preț. Ultimul meci la echipa spaniolă avea să fie finala Cupei Campionilor de la Stuttgart, împotriva lui Reims, unde a fost faultat de tare de Jean Vincent la genunchi.
Unul dintre motivele întoarcerii în Hexagon a fost și incapacitatea de a juca la echipa națională a Franței din cauza faptului că juca în afară și astfel avea să se întoarcă la clubul de unde s-a remarcat în primă fază, Reims, lăsând o moștenire 48 de goluri și 158 partide jucate pentru echipa spaniolă, fiind protagonistul unor sezoane memorabile, care au adus mai bine de trei trofee continentale supreme europene.
Înapoi acasă și un pioner în drepturile fotbaliștilor.
Întors la clubul său de căpătâi, el a avut nevoie de o perioadă de recuperare după accidentarea de la genunchi în finala Cupei Campionilor Europeni și a revenit la antrenamentele echipei la începutul lunii august 1959. Opt zile mai târziu s-a întors oficial într-o partidă amicală în tricoul roșu al lui Reims împotriva lui Troyes. Primul sezon de la revenire avea să fie cel mai plin, cu 14 goluri în 41 de meciuri în toate competițiile, câștigând campionatul și ajungând până în semifinalele Cupei Franței.
Următoarea ediție – 1960-1961 – a continuat să fie o prezență solidă la prima echipă cu 36 de meciuri și 7 goluri în toate competițiile, terminând pe locul 3 în campionat și fiind eliminată în sferturile Cupei de o echipă din liga a doua (Montpellier), iar în sezonul 1961-1962 – a reușit să câștige un nou campionat, la egalitate cu RC Paris – 48 de puncte – dar cu un golaveraj mai bun și în Cupă a avut același parcurs, eliminat în sferturi, însumând un total de peste 30 de partide.
Ultimul moment important al său la nivel de ritm de joc și de impact asupra echipei și rezultatelor a fost în ediția 1962-1963, când echipa a terminat campionatul în spatele lui Monaco, pe locul 2 la trei puncte distanță, același adversar care i-a eliminat în semifinalele Cupei și au reușit să câștige într-un final dubla cupă-campionat din acel an. Deși a marcat 5 goluri, Kopa a jucat 43 de meciuri în toate competițiile, 34 în prima ligă franceză.
Sezonul 1963-1964 avea să devină controversat în cariera lui Kopa, după plecarea lui Albert Batteux la miijlocul sezonului. El a refuzat selecția și convocarea la echipa națională după o altercație cu selecționerul Georges Verriest, fiind suspendat două luni și jumătate, ca apoi perioada lui de pedeapsă să fie mărită la șase luni după declarații dure în presă, conform cărora fotbaliștii ar fi tratați ca sclavi. Din păcate pentru Reims, acest lucru s-a văzut la nivelul rezultatelor.
Cu doar 25 de meciuri și 5 goluri reușite în campionat, dintr-un total de 29 de prezențe, echipa s-a dus în clasament, terminând pe locul 17 și penultimul din prima ligă, retrogradând în liga secundă și schimbarea asta avea să producă un șoc financiar pentru club, atrăgând mai mulți spectatori în deplasare decât pe teren propriu. Deși a primit oferte bune, Kopa a preferat să rămână și să-și asume revenirea echipei înapoi în prima ligă.
Timp de cele două sezoane în liga a doua, acesta a prins peste 30 partide la nivelul tuturor competițiilor, marcând cel puțin 3 goluri în fiecare ediție, un total de 64 de meciuri și 7 goluri, reușind un modest loc 8 în prima ediție din 1964-1965 și primul loc un sezon mai târziu, promovând alături de OM la o distanță de două puncte. La cei peste 34 de ani, Kopa a continuat să mai joace un singur sezon la nivel înalt, adunând peste 36 de partide din care 33 de meciuri și 3 goluri în campionat, cu care a retrogradat de pe locul 19 din 20.
La finalul sezonului, acesta și-a anunțat retragerea din fotbalul profesionist, lucru pe care l-a întrerupt un an mai târziu înaintea unui meci pentru echipele de veterani, când cei de la Reims l-au dorit să-l legitimeze ca o rezervă într-o partidă pe stadionul de la Paris din Cupa Franței, intrând în minutul 22 și jucând ultimul meci ca profesionist, cu un gol marcat în victoria cu 4-1.
Înapoi acasă și un pioner în drepturile fotbaliștilor.
Pasiunea pentru fotbal nu s-a terminat niciodată pentru Raymond Kopa, fiind trecut în lotul primei echipe pentru sezonul 1970-1971 de primă ligă, fără să mai evolueze vreun meci oficial, fiind o prezență mai mult în faza antrenamentelor, participând de asemenea la câteva meciuri amicale. De altfel, cu apropierea aniversării de 42 de ani, cu două luni înainte, a fost contactat de fostul său coleg și directorul sportiv de la PSG, Just Fontaine, pentru a ajuta clubul să promoveze din liga secundă.
Kopa a refuzat oferta, dar a participat într-un meci amical cu echipa lui PSG împotriva lui Saumur de la sfârșitul lunii august 1973, în care a marcat trei goluri. El a continuat să practice activitatea sportivă la nivel de hobby și fotbal amator, ca veteran in Maine-et-Loire, până a fost obligat să se oprească la vârsta de 70 de ani, din cauza unei osteotomii la piciorul drept.
Totuși, moștenirea lui fotbal avea să însemne mai mult decât pasiune și statistici (peste 610 meciuri și aproape 150 de goluri la echipe de club), plus 45 de meciuri și 18 goluri internaționale din postura unui jucător cu descendență imigrantă, de polonez, al cărui statut era destul de vădit de vicisitudinile istorice ale vremii. Kopa s-a remarcat ca printre primii fotbaliști care au știut să-și vândă notorietatea ca sportiv într-o manieră profesionistă și profitabilă.
În 1954 a început aventura sa în antreprenoriat sportiv, negociind cu firma de echipament sportiv Noel să-și promoveze ghetele de fotbal cu numele lui – Kopa Resistex. Patru ani mai târziu, avea să devină producător de sucuri de fructe și carbogazoase, deschizând o fabrică specializată la Rablay-sur-Layon, un sat de lângă Angers, acolo unde a început fotbalul profesionist, extinzându-și gama de domenii în ceea ce privește investițiile până un ziar, o tutungerie și un hotel în Reims în anii 60.
De asemenea, Kopa și-a lansat propria marcă de echipament sportiv care i-a purtat numele, și care după retragerea din activitatea sportivă, a devenit primul focus profesional, devenind director al companiei, vizitând și verificând majoritatea fabricilor și magazinelor, lucrând până în 1991, când s-a pensionat la 60 de ani și s-a dedicat tenisului, unde a reușit 15 victorii și 5 înfrângeri la amatori. Tot el avea să se remarce alături cu Just Fontaine într-o luptă pentru drepturile federative ale jucătorilor.
Până la finalul anilor 60, jucătorii de fotbal nu aveau un contract bine reglementat în ceea ce privește durata acestuia și drepturile avute de fotbaliști în concordanță cu serviciile prestate, devenind practic jucători pe viață. La sfârșitul anului 1961 a apărut primul sindicat dedicat fotbaliștilor profesioniști, unde Kopa a fost vice-președinte și a fost voce importantă privind obținerea drepturilor, acuzând cluburile că ei sunt tratați ca și sclavii, singurii care pot fi vânduți și cumpărați fără a li se cere părerea sau acordul.
Printre cei care au mai susținut demersul au fost oameni de Eugene NjoLea, Jean Jacques Marcel și Michel Hidalgo, reușindu-se în 1969 să se implementeze contractul profesionist pe o durată limitată pe care sindicatul l-a dorit. Kopa avea să fie pentru șase luni membru în Consiliul Federal al Federației de Fotbal Franceze al aceluiași an, lucru acesta având un merit pentru reușita de mai devreme. În 1985, avea să participe la cursa Paris-Dakar, fiind copilot într-o mașină Mitsbushi Pajero, cu care a terminat pe locul 65.
Experiența lui de presă și media a fost tipică oricărui fost mare jucător care atrăgea audiența și atenția unei –legende-. La mondialele din 1978 și 1982 a fost consultant pentru Radio France International, iar în 1986 a reprezentat Radio Monte Carlo. La sfârșitul anilor 2000 a ocupat pentru câțiva ani funcția de președinte onorific al clubului Reims. Ultima parte a vieții sale a petrecut-o la Angers alături de familie sa, deținând de asemenea două case în insula Corsica.
Pe plan personal, Kopa a avut mereu parte de greutăți. După ce s-a căsătorit la Angers cu Christiane Bourrigault, care era jucătoare de baschet la echipa feminină a clubului, în 1953, aceștia au avut un băiat și două fete. Primul a murit la nici 10 ani împliniți din cauza unei limfosarcom, pe numele său Denis, iar din celelalte două fiice – Nadine și Sophie, prima avea să se prăpădească și ea din cauza cancerului.
Pentru restul vieții sale, Kopa avea să fie un activist feroce pentru lupta împotriva cancerului, iar încasările din drepturile de autor pe autobiografia sa – Kopa by Kopa – au fost donate Institutului Oncologic Gustave Roussy, plătind peste 10.000 de euro instituției. Pe 3 martie 2017, la vârsta de 85 de ani, afectat și el de o boală mai veche, avea să spună adio lumii în orașul unde a cunoscut pentru prima dată bucuria fotbalului și familiei – Angers.