Sâmbătă, 28 mai, de la ora 22:00, pe Stade de France din Paris, va începe finala ediției 2021/2022 a Champions League, competiția regină din fotbalul european intercluburi. Cea de-a 67-a campioană  se va alege dintre Real Madrid, cea mai titrată echipă din competiție (13 trofee, dintre care 3 consecutive) și Liverpool (de 6 ori regina Europei).

În oferta NetBet cu pariuri sportive pentru finala UCL, echipa britanică este favorită să câștige Urecheata în acest sezon. Cu unii dintre cei mai buni fotbaliști ai ultimilor ani pe teren, pariorii au la dispoziție peste 145 de piețe de variante de pariere, iar fanii fotbalului sunt îndreptățiți să aibă mari așteptări.

Champions League

Scurtă istorie a Ligii Campionilor

Liga Campionilor, denumită Cupa Campionilor Europeni sau Cupa Europei până în 1992 și UEFA Champions League după 1992, este o competiție la care participă cele mai puternice echipe de fotbal de pe continentul european.

Dacă, inițial, în competiție erau înscrise doar campioanele din țările afiliate UEFA, fapt care a făcut posibilă câștigarea trofeului și de către echipe din Europa de Est (Steaua București în 1987, Steaua Roșie Belgrad în 1991), cu timpul, pentru revitalizarea competiției care se desfășura în sistem eliminatoriu au fost acceptate și alte echipe clasate pe primele locuri în ligile de top ale Europei. Din 1992 a fost schimbat și sistemul competițional, introducându-se grupele.

Actualul format al UEFA Champions League presupune înscrierea în grupe a 32 de echipe dintre care 26 de locuri sunt rezervate echipelor din fruntea campionatelor de top, 4 echipelor de pe Ruta Campionilor (se dispută 5 tururi de calificare între campioanele din țările cu un coeficient UEFA mai mic) și 2 echipelor de pe ruta Non-campionilor (3 tururi preliminare la care participă echipe din 15 campionate).

Statistici despre finalele din Liga Campionilor

Interesul în jurul finalei din acest an, în care se înfruntă doi dintre cei mai mari antrenori din toate timpurile, italianul Carlo Ancelotti și neamțul Jurgen Klopp, este unul imens. În multitudinea de informații care au apărut pentru acest meci ne-a atras atenția o suită de statististici publicate de UEFA în care sunt prezentate date foarte interesante despre finalele care au stabilit campioanele Europei.

Cele mai multe trofee câștigate

Echipe

  • Real Madrid – 13 (dintre care 7 UEFA Champions League)
  • AC Milan – 7 (3 UEFA Champions League)
  • Liverpool – 6 (2 UEFA Champions League)
  • Bayern Munchen – 6 (3 UEFA Champions League)
  • Barcelona – 5 (4 UEFA Champions League)

Jucători

  • Francisco Gento (Real Madrid) – 6
  • Cristiano Ronaldo (Real Madrid și Manchester United) – 5
  • Paolo Maldini (AC Milan) – 5
  • Alfredo Di Stefano (Real Madrid) – 5
  • Jose Maria Zarraga (Real Madrid) – 5

Antrenori

  • Bob Paisley – 3 – Liverpool (1977, 1978, 1981)
  • Carlo Ancelotti – 3 – AC Milan (2003, 2007) și Real Madrid (2014)
  • Zinedine Zidane – 3 -Real Madrid (2016, 2017, 2018).

Cele mai multe finale jucate

Cluburi

  • Real Madrid – 17 ( 8 UEFA Champions League)
  • AC Milan – 11 (6 UEFA Champions League)
  • Bayern Munchen – 11 (6 UEFA Champions League)
  • Liverpool – 10 (5 UEFA Champions League)
  • Juventus – 9 (6 UEFA Champions League)
  • Barcelona – 8 ( 5 UEFA Champions League).

Jucători

  • Francisco Gento – 8 (Real Madrid)
  • Paolo Maldini – 8 (AC Milan, 6 în UEFA Champions League)
  • Alfredo Di Stefano – 7 (Real Madrid)
  • Cristiano Ronaldo – 6 (Real Madrid și Manchester United, toate în UEFA Champions League)
  • Patrice Evra – 5 (Monaco, Manchester United, Juventus, toate în UEFA Champions League)
  • Clarence Seedorf – 5 – (Ajax, Real Madrid, 3 cu AC Milan)

Antrenori

  • Carlo Ancelotti – 5 – AC Milan (2003, 2005, 2007) și Real Madrid (2014, 2022)
  • Marcello Lippi – 4 – Juventus (1996, 1997, 1998, 2003)
  • Sir Alex Ferguson – 4 – Manchester United (1999, 2008, 2009, 2011)
  • Miguel Munoz – 4 – Real Madrid (1960, 1962, 1964, 1966)
  • Jurgen Klopp – 4 – Borussia Dortmund (2013), Liverpool (2018, 2019, 2022)

Clubul cu cele mai multe finale câștigate consecutiv

  • Real Madrid – 5 (1956 – 1960)
  • Ajax – 3 (1971 – 1973)
  • Bayern Munchen – 3 (1974 – 1976)
  • Real Madrid – 3 (2016 – 2018)

Clubul cu cele mai multe finale jucate succesiv

  • Real Madrid – 5 (1956 – 1960)
  • AC Milan – 3 (1993 – 1995)
  • Ajax – 3 (1971 – 1973)
  • Benfica – 3 (1961 – 1963)
  • Bayern Munchen – 3 (1974 – 1976)
  • Juventus – 3 (1996 -1998)
  • Real Madrid – 3 (2016 – 2018)

Cele mai multe finale pierdute

  • Juventus – 7 ( 5 în UEFA Champions League)
  • Bayern Munchen – 5 (3 în UEFA Champions League)
  • Benfica – 5 
  • AC Milan – 4 (3 în UEFA Champions League)
  • Real Madrid – 3
  • Barcelona – 3
  • Atletico Madrid – 3 (2 în UEFA Champions League)
  • Liverpool – 3 (2 în UEFA Champions League)

Cele mai multe înfrângeri succesive

  • Juventus – 2 (1997 – 1998)
  • Valencia – 2 (200 – 2001)

Cele mai multe goluri marcate în finale

Cluburi

  • Real Madrid – 42 (18 în UEFA Champions League)
  • AC Milan – 22 (9 în UEFA Champions League)
  • Bayern Munchen – 15 (6 în UEFA Champions League)
  • Barcelona 13 (10 în UEFA Champions League)
  • Liverpool – 13 (7 în UEFA Champions League)

Jucători

  • Alfredo Di Stefano – 7 (Real Madrid)
  • Ferenc Pusckas – 7 (Real Madrid)
  • Cristiano Ronaldo – 4 (Manchester United/ Real Madrid)
  • Gareth Bale – 3 (Real Madrid)
  • Eusebio – 3 (Benfica)
  • Sandro Mazzola – 3 (Internaționale Milano)
  • Gerd Muller – 3 (Bayern Munchen)
  • Pierino Prati – 3 (AC Milan)
  • Hector Rial -3 (Real Madrid)

Cele mai multe goluri primite în finale

  • Real Madrid – 23 (5 în UEFA Champions League)
  • Juventus – 14 (12 în UEFA Champions League)
  • Benfica – 13 
  • AC Milan – 11 (6 în UEFA Champions League)
  • Bayern Munchen – 11 (7 în în UEFA Champions League)
  • Liverpool – 11 (8 în UEFA Champions League)

Cele mai mari scoruri în finale

  • 7–3 în Real Madrid – Eintracht Frankfurt (18.05.1960) 
  • 4-0  în Bayern München – Atlético de Madrid (17.05.1974 – reluare, finala inițială terminată 1-1)
  • 4-0 în AC Milano – Steaua Bucureşti (24.05.1989)
  • 4-0 în AC Milan – Barcelona (18.05.1994)

Cele mai multe goluri într-o finală

  • 10 în Real Madrid 7-3 Eintracht Frankfurt (18.05.1960)
  • 6 în Liverpool 3-3 AC Milan ( Liverpool a câștigat cu 3-2 la lovituri de departajare, 25.05.2005)

Dominație spaniolă în UEFA Champions League

Din datele prezentate este evidentă dominarea echipelor spaniole, în mod particular a lui Real Madrid. Spania conduce în topul țărilor cu cele mai multe prezențe în finală. Din cele 30 de prezențe (17 Real Madrid, 8 Barcelona, 3 Atletico Madrid, 2 Valencia), spaniolii și-au acontat 18 titluri. Cu cele 28 de prezențe în finale, Italia  este pe locul al doilea în acest top, în timp ce pe locul al treilea se află Anglia cu 25 de prezențe. 

În schimb Anglia domină topurile în ceea ce privește numărul de campioane ale Europei, dar și de finaliste.

Cele mai multe reprezentante în finale 

  • Anglia – 9 (Arsenal, Aston Vila, Chelsea, Leeds, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Nottingham Forest, Tottenham Hotspur)
  • Italia – 6 (AC Milan, Fiorentina, Inter Milano, Juventus, Roma, Sampdoria)
  • Germania – 6 (Bayern Munchen, Borussia Dortmund, Borussia Monchengladbach, Eintracht Frankfurt, Hamburg, Leverkusen)
  • Franța – 5 (PSG, Olympique Marseille, Monaco, Saint Etrienne, Stade de Reims)

Țara cu cele mai multe Campioane ale Europei

  • Anglia – 5 (Aston Villa, Chelsea, Liverpool, Manchester United, Nottingham Forest)
  • Italia – 3 (AC Milan, Inter, Juventus)
  • Olanda – 3 (Ajax, Feyenoord, PSV Eindhoven)
  • Germania – 3 (Bayern Munchen, Borussia Dortmund, Hamburg)

Alte statistici despre finalele Champions League

  • 5 finale au fost decise după prelungiri
  • 11 finale au fost decise la lovituri de departajare
  • O finală a fost decisă după rejucare: Bayern Munchen – Atletico Madrid (4-0 la rejucare, după 1-1, 17 mai 1974)
  • Cel mai vârstnic jucător într-o finală – Dino Zoff (Juventus, 1983) – 41 de ani și 86 de zile
  • Cel mai în vârstă marcator – Paolo Maldini (AC Milan, 2005) – 36 de ani și 333 de zile
  • Cel mai în vârstă câștigător – Paolo Maldini (AC Milan, 2007) – 38 de ani și 331 de zile
  • Cel mai tânăr jucător într-o finală – Antonio Simoes (Benfica, 1962) – 18 ani și 139 de zile
  • Cel mai tânăr marcator în finală – Patrick Kluivert (Ajax, 1995) – 18 ani și 327 de zile
  • Cel mai tânăr câștigător – Antonio Simoes (Benfica, 1962) – 18 ani și 139 de zile

 

Ți-a plăcut postarea noastră? Fă testul Finalei Ligii Campionilor 2022 și pune-ți cunoștințele la încercare!