Fanii fotbalului și jucătorii la pariuri online mai au foarte puțin de așteptat până la startul noului sezon competițional. Balul va fi deschis de CFR Cluj și Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Sâmbătă, 9 iulie, de la ora 20:30, pe Stadionul Francisc Neumann din Arad, cele două se vor înfrunta în Supercupa României. Înainte de a pregăti biletele la pariuri, să aruncăm o privire asupra performerelor din sezonul trecut!

CFR Cluj – campioana ultimelor cinci ediții din Liga 1

CFR Cluj a cucerit titlul în ultimile 5 ediții ale campionatului României, Dan Petrescu având o contribuție decisivă la această performanță. Clujenii s-au remarcat în această perioadă printr-o apărare bine pusă la punct, un joc tactic excelent și multă oportunism în ofensivă. Parcursul CFR-ului din sezonul trecut a fost unul constant, singurele emoții apărând la jumătatea playoff-ului când, după două înfrângeri consecutive, FCSB s-a apropiat suficient pentru a pune presiune.

După 5 ani în care a dominat cu autoritate competiția internă, CFR Cluj s-a văzut forțată să facă unele schimbări în lot. Au plecat 20 de fotbaliști, printre care și unii care și-au pus amprenta asupra performațelor ultimilor ani: Billel Omrani, Valentin Costache, Alexandru Chipciu, Otto Hindrich, Sigurjonsson sau Mateo Susic.

Au fost aduși la echipă fundașul dreapta Christopher Braun, fundașul stânga Karlo Brucic, fundașul central Denis Kolinger, mijlocașii Karlo Muhar și Vito Hammershoy-Mistrati și atacantul Jefte Betancor. Dan Petrescu mizează din nou pe experiență, cei mai mulți dintre fotbaliștii înregimentați având între 28 și 30 de ani.

Marți seara, CFR a disputat primul meci oficial din acest sezon. Fotbaliștii din Gruia au remizat cu Pyunik Erevan în turul I preliminar din Champions League. Deși a dominat în multe momente, campioana României nu a reușit să concretizeze situațiile create, dar nici nu a oferit armenilor oportunități. Noile achiziții au jucat în nota echipei, dar este de așteptat ca în meciul de Supercupă, Dan Petrescu să folosească mai mulți fotbaliști pe care s-a bazat sezonul trecut.

Primul „11″ probabil: Bălgrădean – Manea, Burcă, Kolinger, Camora – Deac, Boateng, Bordeianu, Cvek – Betancor, Debeljuh.

Supercupa României

Cupa României – primul trofeu din vitrina Sepsi Sf. Gheorghe

Startul sezonului trecut a fost unul dezamăgitor pentru echipa din Covasna. Aducerea antrenorului italian Cristiano Bergodi a fost una inspirată, jocul echipei câștigând în consistență și eficacitate. În pofida unor rezultate foarte bune, Sepsi a ratat prezența în Playoff, dar a avut un parcurs excelent în Cupa României.

Pentru a ajunge în finală, echipa din Sf. Gheorghe a trecut de Farul Constanța, U Craiova 1948, Chindia Târgoviște și Universitatea Craiova. În ultimul act, Sepsi nu le-a lăsat nicio șansă celor de la FC Voluntari, chiar dacă scorul final a fost doar 2-1.

În pregătirile pentru noul sezon, Sepsi a câștigat meciurile cu Ferencvaros (Ungaria), Legia (Polonia) și CSKA Sofia (Bulgaria) fără să primească gol, dar în ultimul meci a fost învinsă la scor de neprezentare de Saundhausen, o formație din a doua ligă germană. Rezultatele sunt totuși încurajatoare în perspectiva participării în Conference League, unde, în turul al doilea, vor înfrunta învingătoarea dintre slovenii de la NK Olimpija Ljubljana și luxemburghezii de la  Differdange.

Și lotul covăsnenilor a suferit modificări în această vară. Au plecat Kevin Luckassen, Boubacar Fofana, Răzvan Tincu, Gabriel Vașvari și Istvan Fulop și au fost aduși Mario Rondon, Rareș Ispas și Denis Ciobotariu (jucători legitimați până de curând la CFR Cluj), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Francisco Junior (Gaz Metan Mediaș) și Cosmin Matei (Dinamo).

Primul “11” probabil: Niczully – Dimitrov, Bălașa (Ciobotariu), Mitrea, Dumitrescu (Ispas) – Păun, Eder – I. Gheorghe, Așkovski (Bărbuț), Ștefănescu – Rondon (Tudorie).

Cele mai interesante cote la pariuri pentru Supercupa României

În oferta de pariuri NetBet pentru Supercupa României, CFR Cluj este favorită să câștige meciul în timpul regulamentar, pronostic pentru care pariorii primesc cota 2.00. Pariurile plasate pe victoria covăsnenilor sunt creditate cu cota 3.90.

În meciurile de pregătire, dar și în cel din preliminariile Champions League, clujenii au arătat că sunt în continuare maeștri în  defensivă, neprimind goluri. Foarte probabil, ei vor reuși să mențină această statistică și după Supercupă. Folosind funcția Creare pariu, la NetBet vei obține cota 2.62 pentru „Victorie CFR Cluj și nu marchează ambele echipe”. Interesantă este și cota 3.60 din secțiunea Speciale pentru „CFR Cluj câștigă și sub 2,5 goluri”.

CFR Cluj țintește a 5-a Supercupă a României

Supercupa României este o competiție care se organizează din 1994. Competiția constă într-un singur meci în care se vor înfrunta campioana și câștigătoarea Cupei României. Întrucât, în 1996, 1997, 2000, 2004 și 2008, campioana a câștigat și Cupa României, trofeul nu a fost acordat. Din 2010, în situația în care o echipă realizează eventul, Supercupa se va disputa între campioană și vicecampioană.

În topul echipelor cu cele mai multe Supercupe câștigate conduce FCSB (6 trofee din 12 apariții), urmată de CFR Cluj (4 trofee din 7 finale) și Rapid București (4 trofee din 6 finale). Sepsi OSK Sf. Gheorghe se află pentru prima dată în situația de a juca pentru trofeu.

Găsește selecția câștigătoare în oferta de pariuri online pregătită de NetBet pentru Supercupa României!