Qatar respiră fotbal! Stadioanele se văd şi din avion

Drumul spre Cupa Mondială a început pentru noi de la Otopeni. Încă de acolo, la standul companiei aeriene din Qatar tronau afişele despre Campionatul Mondial. Aeronava era personalizată la exterior în culorile turneului final, iar la interior totul era despre Mondial.

Inclusiv filmele, dar mai ales reclamele. Robert Lewandowski, David Beckham şi alţi ambasadori au fost plătiţi cu bani grei să pună umărul la promovarea ţării. Nici nu a fost nevoie să aterizăm la Doha pentru a intra în spiritul Cupei Mondiale.

Stadioanele construite cu miliarde de euro pentru turneul final se vedeau din avion. Arenele din Lusail, Al-Bayt sau stadionul Al Thumana străluceau în noapte, toate luminile de la acele arene fiind aprinse. Un contrast evident între sobrietatea energetică promovată în Europa şi ceea ce se întâmplă în Golf.

Fanatik Powered by NetBet

Hristo Stoicikov, primit ca un şeic în Qatar!

Ajunşi pe aeroport, toate afişele sunt despre Cupa Mondială. Sute de voluntari îi îndrumă pe participanţi (suporteri, jurnalişti, ambasadori) spre culoarele preferenţiale de acces şi control al documentelor. După, sunt preluaţi de alţi voluntari şi tot aşa, ca procesul să fie unul cât mai rapid. Mai ales că sunt aşteptaţi 1,5 milioane de turişti pe parcursul Cupei Mondiale.

Personalităţile din sport se bucură de o primire împărătească. În acelaşi timp cu noi a ajuns şi fostul internaţional bulgar, Hristo Stoicikov. Ca un veritabil “Balon de Aur”, fostul atacant al Barcelonei a fost primit cu alai pe aeroportul din Doha, iar la ieşire îl aştepta un taxi luxos pentru a-l conduce, cel mai probabil, la hotel.

Căldură toropitoare! 29 de grade Celsius la ora 22:00

Deşi este trecut de ora 22:00, căldura din afara aeroportului ne loveşte din plin. Obişnuiţi cu cele 7-8 grade de la Bucureşti, cele 29 de grade din Doha reprezintă o trecere prea bruscă, cel puţin pentru mine. Dar, peste tot este aer condiţionat. Şi el folosit la capacitate maximă, atât în încăperi, cât şi în taxi sau mijloace de transport în comun.

Drumul spre hotel ne conduce pe lângă stadionul Al Thumana, prilej cu care intrăm în vorbă şi cu şoferul de taxi. Este din India şi spune că abia aşteaptă să îl vadă pe Messi, el achiziţionându-şi bilete pentru un meci al Argentinei:

“Clar pentru Messi mă duc! Mi-am mai luat şi la alt meci, dar să văd cât timp voi avea, pentru că oraşul este deja superaglomerat şi este mult de muncă!”.

Zgârie-norii, colantaţi! Vedetele, afişe gigant pe clădiri

A doua zi dimineaţa, senzaţia că totul, dar absolut totul, este despre Cupa Mondială din Qatar se intensifică. Staţiile de metrou, de autobuz sunt colantate cu afişe despre Cupa Mondială, iar pe zgârie-norii din centru tronează uriaşii aşteptaţi în competiţie: Leo Messi, Gareth Bale, Neymar sau Cristiano Ronaldo.

Qatarezii au investit peste 200 de miliarde de dolari în această competiţie şi lasă să se vadă asta la fiecare pas. Nu s-a făcut rabat de la nimic. Nu există clădire impunătoare care să nu aibă un simbol al Cupei Mondiale, dovadă şi dorinţa qatarezilor de a organiza un eveniment perfect.

Meciul de deschidere este programat duminică, de la ora 18:00, pe stadionul Al-Bayt între Qatar şi Ecuador. O zi mai devreme se va deschide şi Fan Festival, un loc uriaş în care se vor organiza concerte şi în care zeci de mii de fani vor putea urmări meciurile pe ecrane uriaşe.

Fanatik Powered by NetBet îți aduce luna aceasta detalii la cald relatate de reporterul nostru la Cupa Mondială din Quatar, Marian Popovici.  Urmărește postările și află detalii în excusivitate din culisele sportului rege!