Primul şoc de la Campionatul Mondial a fost Argentina – Arabia Saudită, scor 1-2. Este meciul cu cel mai mare interes din prima parte a fazei grupelor de la acest turneu final.

Campionatul Mondial a oferit prima mare surpriză, în a treia zi de competiţie. Argentina lui Leo Messi a pierdut cu 1-2 în faţa Arabiei Saudite şi lucrurile iau o turnură incredibilă în grupa C a competiţiei.

Fanatik Powered by NetBet

Cum s-a trăit în Qatar şocul Argentina – Arabia Saudită 1-2

Argentina a intrat la cabine cu 1-0 graţie golului marcat de Messi dintr-un penalty uşor acordat. Apoi, “pumele” au avut trei goluri anulate pentru offside în prima parte. Dar şocul avea să vină în partea secundă când Al Shehri (48) şi Al Dawsari (53) au întors scorul şi au furnizat cea mai mare surpriză a turneului de până acum.

În Qatar, lumea este şocată de această înfrângere. Am văzut prima repriză la centrul de presă, când lucrurile erau pe făgaşul normal, cu Argentina la cârma meciului. Golul lui Messi a adus aplauze în sală, din partea jurnaliştilor aflaţi acolo. Iar la începutul reprizei secunde am plecat spre stadionul Education City, unde urma să se joace Danemarca – Tunisia.

Omul care coordonează traficul autobuzelor la centrul de presă se uita la meci: “Voi ştiţi cât e scorul?”

Egalarea Arabiei Saudite am auzit-o când eram pe scări, în drum spre autobuz. Oamenii urmăreau pe telefoane desfăşurarea meciului. În momentul în care am urcat în autobuzul spre Education City Stadium, omul responsabil cu bunul mers al circulaţiei se uita la meci şi spunea:

“Voi ştiţi cât e scorul? 2-1 pentru Arabia Saudită. Incredibil”