Au fost realizate numeroase studii care au arătat că păcănelele online sunt foarte apreciate de către femei. Cu grafică și animații pline de culoare, gameplay facil și recompense atractive, jocurile de cazino pe internet garantează distracție care nu solicită cunoștințe sau abilități. Prin tradiție, la români, debutul primăverii este asociat cu o perioadă de omagiere a femeii. De la 1 Martie (Mărțisor) și până pe 8 Martie (Ziua Internațională a Femeii), femeia este pusă în centrul preocupărilor. NetBet Casino a pregătit o interesantă colecție de jocuri dedicate femeilor, dintre care am selectat câteva pentru a vi le prezenta.

Slotul online Joan of Arc, un omagiu adus eroinei franceze Jeanne D’Arc

Joan of Arc sărbătorită de 8 martie!

Jeanne D’Arc este unul dintre simbolurile luptei pentru libertate, atât în Franța, cât și în întreaga lume. Ea s-a născut în 1412, în Burgundia, în perioada războiului de 100 de ani. La 16 ani, aceasta a avut o viziune pe care a împărtășit-o viitorului rege al Franței. Convins fiind de credința plină de evlavie a tinerei, Carol al VII-lea i-a încredințat conducerea armatei sale care asedia Orleans-ul. Animate de fervoarea religioasă indusă de ineditul comandant, trupele franceze i-au alungat pe englezi și au schimbat soarta războiului. La 19 ani,  Jeanne D’Arc a căzut prizonieră, a fost vândută regelui Angliei, judecată pentru erezie și executată prin ardere pe rug.

În septembrie 2018, studiorile GameArt au lansat un slot-omagiu dedicat acestei femei plină de idealuri. Pe o grilă 5×3, cu plăți pentru simboluri pe role alăturate, acest joc de casino online te poate recompensa cu până la 3.290x, după un model matematic foarte volatil, cu un procent de returnare către jucător de 96.47%.

Fundalul jocului este un câmp de bătălie, iar pe role vei întâlni ca simboluri tematice pe Joan călare, Cavalerul, Castelul, Scutul și Armura, iar ca simboluri curente, suita de la 9 la K din pachetul de cărți de joc. Joan cu sabia este simbolul Scatter, iar Steagul Regal al Franței este simbolul Wild care apare doar pe rolele 2, 3 și 4. În jocul principal, Scatter-ul activează simbolurile marcate cu marginea săgeții, dacă acestea fac parte dintr-o combinație (funcția Extindere & Împărțire). Aceasta se manifestă și în rotirile gratuite inițiate de minim 3 simboluri Bonus, dar nu este nevoie de un simbol bonus pentru a se activa.

Câștigurile din acest joc pot fi multiplicate prin funcția Gamble. Vei dubla câștigul ghicind culoarea unei cărți de joc (Roșu sau Negru). Sunt disponibile 5 runde consecutive de pariere.

Despre cele mai puternice femei în Amazons Wonders

Ziua Internațională a Femeii și cele mai puternice femei din istorie - Amazons Wonders

Secole de-a rândul, amazoanele au aprins imaginația bărbaților și au strecurat teama în vechile civilizații. Există multe legende despre femei cu abilități speciale în luptă, dar cele mai cunoscute sunt cele din mitologia greacă. Descendente din Ares, Zeul războiului, amazoanele și-au organizat un trib în nordul Mării Negre. Existența lor era dedicată dobândirii de abilități războinice , iar pentru asta erau gata de sacrificii (extirparea sânului drept care le incomoda în luptă, izolarea, etc).

Din ianuarie 2021, producătorul de jocuri de casino online Synot le-a dedicat amazoanelor  păcănelele Amazons Wonders. Organizat pe o schemă 5×3 cu până la 30 de linii de plată active, acest slot cu volatilitate medie te poate recompensa cu premii de până la 1.000x, după un algoritm cu procent de returnare către jucător de 94,18%.

Jocul este disponibil pe PC sau dispozitive mobile, iar la NetBet Casino poate fi încercat în varianta demo sau cu mize reale care încep de la 0,01 RON și pot ajunge la 75 RON. Gameplay-ul este unul foarte simplu. Cele 4 amazoane plătesc pentru combinații din minim 2 simboluri pe o linie de plată activă, în timp ce Pantera și regalele de la J la A plătesc combinațiile din minim 3 simboluri.

În acest joc simbolurile pot fi simple sau stivuite, simbolul Wild (Cal) apare pe toate rolele, iar simbolul Scatter (Leu) apare doar pe rolele 2, 3 și 4. Toate câștigurile de până la 110.000 RON pot fi pariate prin funcția Gamble cu opțiunea înjumătățire (mizezi pe Roșu sau Negru). 7, 8 sau 9 Scattere îți vor aduce 7, 15 sau 30 de rotiri gratuite, iar în mod aleatoriu poți fi selectat pentru  a câștiga unul dintre cele 4 jackpoturi progresive de la Synot (Bronze, Silver, Gold sau Diamond).

Spirit of Adventure sărbătorește Ziua Internațională a Femeii

Amelia Earhart - prima femeie pilot

Spirit of Adventure surprinde esența unui pionier al aviației, Amelia Earhart. Aceasta a intrat în istorie fiind prima femeie pilot care a traversat solo Atlanticul, spărgând barierele impuse femeii în aceea perioadă. Acesta este mesajul cu care te întâmpină Pragmatic Play și partenerii de la Reel Kingdom în slotul online Spirit of Adventure lansat în aprilie 2022. Foarte volatil, cu o grilă 5×3 cu 10 linii de plată și cel mai mare câștig de 5.100x, generat de un model matematic cu RTP de 95,6%, jocul de păcănele Spirit of Adventure este povestea unei exploratoare care a juns în jungla insulelor din Pacific în căutarea norocului.

Curajoasă din fire, Exploratoarea noastră va trebui să învingă sălbăticia naturii pentru a-și atinge scopul. În același timp, trebuie să fie atentă să nu stârnească spiritele de pe insulă. Diamantul și 3 pietre prețioase sunt simbolurile cu valoare ridicată, 4 relicve (Sabia, Scutul, Pocalul și Masca Tiki) sunt simbolurile cu valoare medie, iar regalele de la 10 la A sunt simbolurile cu valoare redusă. Exploratoarea este simbolul Wild care suplinește în combinații simbolurile curente (excepții – simbolurile relicvă și Scatter).

Suspansul este maxim în timpul rotirilor gratuite care pot fi declanșate de simbolul Spirit of Adventure – Bonus (8, 10 sau 12 rotiri gratuite pentru 3, 4 sau 5 simboluri declanșatoare), de simbolul Insulă-Bonus care apare doar pe rola 3 (12 rotiri gratuite garantate) sau prin funcția Cumpără Rotiri Gratuite (pentru 100x). În timpul acestora, simbolurile relicvă devin simboluri cu bani ( de la 2x la 5.000x). Simbolul Wild colectează premiile-relicvă din jurul său (8 poziții). Simbolurile relicvă sunt colectate și vor adăuga multiplicatori de până la 10x, iar mai multe secvențe speciale vor adăuga rotiri suplimentare.

Sărbătorește Ziua Internațională a Femeii pe rolele NetBet Casino cu jocuri și distracție non-stop!