Daniel Weinman este câștigătorul Main Event WSOP 2023

Americanul Daniel Weinman este câștigătorul Main Event-ului WSOP 2023 cu buy-in de 10.000 USD. Pentru a atinge această performanță în poker live a fost nevoie de 41 de niveluri, ultimul cu blind-uri de 1.250.000 – 2.500.000 USD și 2.500.000 USD ante. Victoria lui Weinman a fost recompensată cu 12.100.000 USD, cel mai mare premiu din istoria WSOP.

Daniel Weinman WSOP 2023 - cel mai mare premiu castigat

Cine este Daniel Weinman?

Daniel Weinman este un jucător de poker profesionist din Atlanta, Georgia, Statele Unite ale Americii. El s-a născut pe 3 februarie 1988, iar în 2009 a absolvit Georgia Institute of Technology, cu o diplomă în ingineria mecanică. El a profesat în domeniu, dar atracția pentru poker a fost mult mai puternică.

Înainte de a câștiga Main Event-ul din acest an, americanul obținuse o singură brățară la Evenimentul #30 1.000$ Pot Limit Omaha de la WSOP 2022.  De-a lungul timpului, el a terminat de 70 de ori în bani la WSOP și a ajuns la 9 mese finale, prima dintre ele în 2012. În cariera sa s-a impus de două ori în World Poker Tour (Borgata Winter Poker Open și Tournament of Champions, ambele în 2017).

Cum a câștigat Weinman WSOP 2023

Ca mulți jucători profesioniști din generația sa, Weinman a început jucând poker online, dar a trecut rapid la turnee de poker live. Evoluția sa în timp este evidentă. Spre exemplu, la WSOP 2022, în afara evenimentului câștigat, el a mai intrat în bani la 18 turnee și a mai jucat la 2 mese finale.

Evoluția sa în Main Event WSOP 2023 a fost una cu suișuri și coborâșuri. El a fost la un pas să fie eliminat în ziua a 8-a. Norocul l-a însoțit din acel moment. Pentru a ajunge la masa finală  a spart perechea de regi a lui Joshua Payne și perechea de dame a lui Jose Aguilera, doi dintre prietenii săi.

La masa finală, Weinman a avut de înfruntat jucători foarte buni, printre care britanicul Toby Lewis și germanul Jan Peter Jachtmann. Norocul a continuat să funcționeze și a promovat în a 10-a și ultima zi a turneului.  La masa de joc se aflau Daniel Weinman, Adam Walton și Steven Jones. Adam Walton era chip leader și a început agresiv ultima sesiune cu o pereche de optari, pe care a vrut să o protejeze cu peste 80 de blind-uri. Din păcate pentru el, a dat peste așii de buzunar ai lui Weinman. Walton nu a putut reveni în joc și s-a mulțumit cu locul al 3-lea și un premiu de 4 milioane de dolari.

De 24 de mâini la heads-up a avut nevoie Weinman pentru a-l învinge pe Steven Jones. În a 164-a mână de la masa finală, ambii jucători au prins pereche de valeți, iar Weinman a câștigat având rege carte mare. Jones a primit pentru performanța sa 6.500.000 USD.

Despre Main Event-ul WSOP 2023

Evenimentul disputat între 3 și 17 iulie 2023 reprezintă cea de-a 54-a ediție a unui Main Event la WSOP. Această ediție a dus și la stabilirea unor recorduri. Astfel, la evenimentul din acest an au participat 10.043 de jucători. A fost bătut astfel recordul înregistrat în 2006 când în competiție s-au înscris 8.773 de jucători.

În mod firesc, și fondul de premiere a însemnat un nou record. 93.399.900 de dolari au fost împărțiți celor care au intrat în bani la WSOP 2023. Tot ediția din 2006 este pe locul al doilea și la acest capitol, cu premii care au însumat 82.512.162 USD.

Cu premiul de 12.100.000USD, Weinman a devenit jucătorul care a câștigat cel mai mare premiu la un Main Event al WSOP, depășindu-l pe James Gold, cel care în 2006 a încasat „doar” 12 milioane USD.

Un record administrativ poate fi considerat și organizarea a 608 mese de poker răspândite în peste 200.000 de metri pătrați în Horseshoe Las Vegas Center Strip Hotel and Casino și Paris Las Vegas Hotel & Casino.

Îți dorești să participi la un eveniment WSOP? Nu mai sta și începe antrenamentele cu turneele și mesele cash de la NetBet Poker Online!