Blackjack-ul este unul dintre cele mai căutate jocuri într-un cazino online. Popularitatea sa a crescut și mai mult după ce au apărut mesele de blackjack live, unde cărțile sunt amestecate și distribuite în fața ta și unde poți socializa cu dealerul și cu ceilalți jucători prin Live Chat. Cei mai mulți dintre jucătorii de blackjack încearcă să-și însușească strategia de bază pentru a avea parte de sesiuni distractive și profitabile. Sunt însă și mai mulți jucători care se lasă influențați de mituri despre blackjack, iar asta le afectează jocul.

Live Casino NetBet îți pune la dispoziție numeroase mese de blackjack cu dealer live. Acestea sunt furnizate de dezvoltatori de top și deschid numeroase oportunități prin intermediul regulilor de joc și a unor funcții speciale.

Îți propunem să analizăm în continuare cele mai cunoscute mituri despre jocul de blackjack.

mituri despre blackjack

Scopul jocului să completezi 21

Mulți dintre jucătorii recreaționali au tendința să riște pentru a completa o mână cu valoarea 21. Ei uită că, în realitate, scopul este să obții o valoare mai mare decât a dealerului, fără a depăși 21.

Vânătoarea lui 21 poate fi păguboasă. Recomandarea este să joci strategia de bază în blackjack. Din punct de vedere statistic, aceasta îți garantează succesul în timp.

Doar jucătorii pricepuți la numere au succes la blackjack

Mulți dintre jucători cred că pentru a fi un bun jucător de blackjack este nevoie de abilități matematice. În fapt, pentru a juca blackjack trebuie să ai doar noțiuni de adunare și de scădere.

Este drept că strategia de bază în blackjack are în spate calcule matematice complexe, dar aceasta a fost elaborată de alții. Tu trebuie doar să o însușești, să o aplici și să știi când trebuie să te abați de la ea.

Numărarea cărților este ilegală – între mit și adevăr

La început, jucătorii care aveau abilități de numărare a cărților (ținerea unei evidențe a cărților care au fost jucate) aveau succes la masa de joc. Evident, cazinourilor nu le convenea acest aspect, iar jucătorii, care erau prinși sau doar bănuiți că aplică această strategie, erau „rugați” să părăsească jocul. Informația despre practica cazinourilor s-a transmis, iar mulți cred că această tehnică este interzisă. De fapt, nimeni nu îți interzice să numeri cărțile, dar cazinourile îți pot restricționa accesul, dacă ești prins.

Numărarea cărților poate avea un oarecare succes în cazinourile terestre. Totuși, în cele mai multe jocuri de blackjack sunt implicate 6 sau 8 pachete de cărți de joc, iar numărarea cărților este mult mai complexă. Mai mult, unele cazinouri au introdus un sistem automat prin care teancul de cărți este amestecat automat după ce au fost scoase din pachet 40-60 de cărți.

Și la blackjack online numărarea cărților este dificilă din cauza numărului mare de pachete de joc și prin plasarea cardului de tăiere la jumătatea teancului de cărți. O altă regulă folosită de cazinouri pentru a preveni această tehnică este interzicerea intrării în joc după ce a fost început teancul de cărți.

Mituri despre blackjack: influențează dealerii jocul?

Se întâmplă frecvent ca la blackjack să apară o serie necâștigătoare și, evident, în acest caz dealerul nu îți mai este chiar simpatic. Chiar zilele trecute, într-un joc de blackjack online cu dealer real, pe parcursul celor 30 de minute în care a condus jocul, un dealer nu a depășit niciodată, iar casa a pierdut un singur joc. Nu am reacționat în niciun fel deoarece, cu doar 2-3 zile înainte, același dealer mi-a împărțit 3 blackjack-uri consecutive.

În realitate, dealerul nu influențează jocul. El este doar un interpus între cazinou și masa de joc și acționează după reguli care elimină implicarea sa. Trebuie să înțelegi că rezultatele sunt aleatorii și că fiecare mână se desfășoară independent. Este adevărat că poate lipsi chimia dintre dealer și tine. Ce e drept, asta nu are legătură cu jocul, ci mai mult cu percepția ta.

Cele mai periculoase mituri despre blackjack: după pierderi consecutive vine un câștig

Acesta este un adevăr. Problema este că unii îl folosesc ca o strategie de joc. După ce pierd 2-3 mâini, cresc mult pariul cu speranța că își vor recupera pierderile. Reține că fiecare mână se derulează independent, iar seria de pierderi se poate prelungi mai mult decât crezi.

Blackjack-ul este jocul cu cel mai scăzut avantaj al casei

Teoretic, jocul de blackjack are un RTP de 99%. Acesta reprezintă o valoare teoretică, pentru anumite reguli, și presupune să joci strategia optimă. În realitate, orice abatere de la strategie poate afecta acest procent. Cea mai mare scădere apare atunci când apelezi la pariuri secundare. Spre exemplu, pariurile Perfect Pairs au un procent de returnare către jucător de 95.82%.

La o masă de blackjack clasic, cu 8 pachete de cărți, Asigurare, Dublare, Split (o singură dată, fără Dublare) și dealerul stă la 17 (inclusiv Soft), RTP-ul este de 99.40%. La Bucharest Free Bet Blackjack de la Evolution Gaming, cu Dublare gratuită pentru 9, 10 sau 11, Split gratuit pentru perechile de la 2-9 și Ași, Dealerul stă la 17 și miza se returnează când dealerul depășește cu 22, RTP-ul scade la 98.45%, iar în cazul pariurilor secundare, chiar la 94.12%.

Infirmarea acestor mituri despre blackjack nu trebuie să te sperie. Mai mult, ar trebui să conștientizezi că jocul de blackjack cu dealeri reali are rezultate aleatorii. În plus, fiecare mână este independentă de factori externi. Ca să te convingi, încearcă jocurile de blackjack live de la NetBet Casino. Nu uita! Cel puțin 80 RON pariați la mesele Evolution Gaming te vor recompensa în fiecare zi cu Jocuri Gratuite!