Se știe că, în stabilirea ierarhiilor jucătorilor de poker, un rol important îl deține numărul de brățări WSOP. Dacă ești jucător de poker live, iar printre obiectivele tale se numără și obținerea unei brățări de campion, află că fost făcut cunoscut noul program WSOP 2024. Anul acesta se celebrează cea de-a 55-a ediție a Campionatului Mondial de poker.

program WSOP 2024

Program WSOP 2024: acțiunea se va desfășura la The Horseshoe și Paris Las Vegas

The Horseshoe și Paris Las Vegas vor fi gazdele WSOP 2024. Zeci de mii de jucători de poker aflați în căutarea câștigurilor de vis sunt așteptați în Las Vegas. Perioada de desfășurare este 28 mai – 17 iulie, iar concurenții se vor înfrunta în cele 99 de evenimente.

În cele 3 săli care vor găzdui evenimente vor fi amenajate peste 700 de mese de joc. După ce la ediția trecută a fost depășit recordul de participare la Main Event (10.043 de participanți) și s-a câștigat cel mai mare premiu din istorie (12,1 milioane USD – Daniel Weinman), se dorește ca WSOP 2024 să fie o nouă ediție a recordurilor.

Conform lui Ty Stewart, Director Executiv WSOP:

„Recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte, așa că motto-ul nostru din acest an este Mai mare și mai bun. Cu cel mai bun program din istorie și mai mult de 100 de mese de poker suplimentare, așteptăm cu nerăbdare să primim legende, debutanți și pe oricine. Dacă ești un jucător de poker, pur și simplu nu există o altă experiență pe Pământ precum World Series of Poker.”

Evenimentele vedetă din 2023 nu vor lipsi din programul de anul acesta

În mod tradițional, WSOP începea cu un eveniment No Limit Hold’em cu buy-in de 500 USD pentru angajații cazinourilor. El va fi devansat în acest an de 5.000 USD Champions Reunion No Limit Hold’em. În acest turneu cei care elimină un fost campion mondial vor primi intrare gratuită la Main Event.

Printre cele mai așteptate evenimente vor fi:

  • Main Event-ul cu buy-in de 10.000 USD
  • Mystery Millions cu buy-in de 1.000 USD
  • Heads Up No Limit Hold’em cu buy-in de 25.000 USD
  • 5.000 USD Pot Limit Omaha
  • 10.000 USD Omaha Hi-Lo 8 or Better Championship
  • 50.000 USD High Roller No Limit Hold’em
  • 25.000 USD High Roller No Limit Hold’em
  • 100.000 USD High Roller No Limit Hold’em
  • 10.000 USD Razz Championship
  • 50.000 USD Poker Championship
  • 250.000 USD Super High Roller No Limit Hold’em sau 25.000 USD High Roller Pot Limit Omaha

Pe 17 iulie 2024, se va juca la masa finală din Main Event și un turneu Super Turbo No Limit Hold’em cu buy-in de 1.000 USD.

Evenimentul principal la WSOP 2024

Main Event-ul WSOP 2024 se va desfășura în perioada 3 – 17 iulie, cu ultimele două zile rezervate pentru masa finală. Organizatorii speră să stabilească un nou record de participanți. Implicit, se poate stabili și un nou record în ceea ce privește recompensa pentru noul campion mondial.

De aceea, doritorii au o mare diversitate de posibilități de calificare în evenimentul principal. Astfel, pe lângă promoția Main Event Maynia care oferă intrări printr-o serie de sateliți disputați în stațiunile cazinou partenere, jucătorii se pot califica și prin intermediul sateliților organizați la The Horseshoe și Paris Las Vegas în perioada 2-7 iulie.

 

Fie că ești în căutarea unei brățări de campion sau a confirmării statutului tău de jucător de poker, prezența la evenimentele WSOP poate fi încununarea orelor de studiu și a exercițiului. Până atunci, antrenează-te pentru a deveni campion pe NetBet Poker!