Cupa Mondială de Fotbal 2022, cel mai așteptat eveniment sportiv și cel mai mare eveniment recent pentru pariuri sportive, va începe în curând. Pentru prima dată în istorie, aceasta se va desfășura pe perioada iernii pentru că gazda este Quatar, o țară din sfera arabă. Deși în calendare scrie iarnă, temperaturile depășesc 20°C.

Carnavalul celor mai importante meciuri din lume va începe pe 20 noiembrie și va dura 28 zile, cu finala pe 18 decembrie. Cu puțin timp înainte de startul sărbătorilor de iarnă, cu siguranță CM 2022 va fi cel mai discutat subiect la masa de Crăciun!

Incursiune în istoria Primei Cupe

Cel mai râvnit trofeu, fără îndoială, își are originile în anul 1930, cu prima Cupă Mondială din Uruguay. Pe atunci, numărul participanților era mult mai mic, 13 echipe luând startul. Pe parcursul celor 20 turnee finale ce au avut loc până în prezent, numărătoarea a crescut până la 32 de națiuni participante.

Pentru Uruguay 1930, Europa a avut doar patru națiuni trimise, și asta pentru că traversarea Atlanticului se putea face pe atunci doar pe vapor. Jules Rimet, primul președinte FIFA, a trebuit să intervină personal pentru a aduna echipele europene.

Printre primele pretendente la titlul de campioană mondială s-a aflat și România. Aceasta a terminat pe locul 2 în Grupa 3 din care au făcut parte Peru și Uruguay. Din păcate, țara noastră nu a trecut mai departe în fazele eliminatorii, dar a reușit să învingă Peru cu 3-1.

Curiozități despre CM 2022

Sunt mulți factori ce contribuie la unicitatea turneului final din Quatar. De exemplu, FIFA a adoptat o direcție sustenabilă, Quatar 2022 având prima arenă temporară din lume. Stadioanele construite și lăsate în paragină după terminarea competiției au fost subiectul multor activiști, de aceea, quatarezii au făcut Stadionul 974 din containere. După finalizarea turneului, cele 974 de containere de transport vor fi reciclate.

Pentru pasionații de pariuri sportive și jucători se găsesc cu siguranță câteva date de interes. Va reuși Franța să înfrângă blestemul campioanei? Sau va ajunge Messi cu a sa Argentina în finală pentru a doborî recordul lui Matthaus?

Tot ce trebuie să știi despre CM 2022 a fost sintetizat în acest infografic, iar dacă dorești să îți testezi cunoștințele ai la final un super quiz cu premiu!

INFOGRAFIC CM 2022