Dacă nu cumva locuiești într-o peșteră, ai auzit deja că Islanda, calificată pentru prima dată la un turneu final, a reușit să facă egal, 1-1, cu Portugalia lui Ronaldo. Mai mult, nordicii au revenit de la 0-1 și au impresionat atât pe teren prin dăruire, cât și în tribune printr-o prezență masivă și înfocată. Deși întreaga țară are aproximativ 300.000 de locuitori, pe stadion au fost în jur de 30.000 de fani.

Rezultatul l-a frustrat atât de tare pe Ronaldo, încât acesta a uitat complet de fairplay la final. Mai întâi l-a refuzat pe căpitanul Gunnarsson când acesta i-a cerut un schimb de tricouri, după care la declarații a spus numai enormități despre adversarii pe care nu i-a putut răpune. „Se bucurau de parcă ar fi câștigat Euro. Au refuzat tot timpul să iasă la joc, s-au apărat mereu, ceea ce dovedește că au o mentalitate de echipă mică și nu cred că vor reuși ceva în competiție”, a spus vedeta de la Real Madrid.

Cuvintele lui, atitudinea lui, rezultatul Portugaliei, dar și prestanța Islandei, au fost subiectele principale de discuție pe Twitter pe parcursul întregii seri. Și noi am făcut o selecție cu câteva dintre cele mai populare mesaje:

 

 

 

https://twitter.com/Copa90/status/742818464268713985

https://twitter.com/BreatheSport/status/742822475881426945