armenia-romania-preview

Sâmbătă seara, de la ora 19:00, România joacă în deplasare împotriva Armeniei. Partida va fi transmisă în România de TVR1.

Preview

Atât Armenia cât și România joacă al doilea meci din campania de calificare pentru World Cup 2018. Dacă tricolorii au obținut doar un 1-1 în prima rundă, la Cluj cu Muntenegru, armenii nu au surprins cu nimic, dar au terminat onorabil, înfrângere la limită, 0-1, în deplasarea din Danemarca.

Palmaresul direct este net favorabil României. Tricolorii au obținut un egal și două victorii până acum, iar calculele hârtiei spun că și de data aceasta Tătărușanu și compania ar trebui să se impună fără mari probleme. Armenia este caracterizată ca o echipă muncitoare, dar nu neapărat talentată. Meciurile fără gol primit sunt rare, iar atacul este de multe ori haotic, întâmplător, mai ales când lipsesc jucători de bază precum Henrikh Mkhitaryan.

Problema României este că, de prea multe ori în ultimii ani, s-a confuntat și s-a duelat de la egal la egal cu astfel de echipe fără sclipire. Selecționerul Daum are misiunea să redefinească și să reașeze naționala în alte coordonate, să se distanțeze de tristul moment de referință al înfrângerii cu Albania. Cu Muntenegru nu i-a ieșit, acum are ocazia din nou să arate ceva.

promo-armenia-romania

Formulă cu 4 mijlocași ofensivi

Gazeta Sporturilor de vineri relata că, față de meciul trecut, Daum va face mai multe schimbări în formula de start, fiind înclinat să joace într-o formulă ofensivă, 4-1-4-1. Asta înseamnă că ar avea loc în linia de mijlocași de creație atât Stanciu, cât și Stancu sau poate chiar Rotariu. Postul îi era de fapt rezervat lui Maxim, în formă mare în 2 Bundesliga la Stuttgart, dar acesta a suferit o problemă medicală de ultim moment și nu mai intră în calcule pentru meci. Tot în linia de mijlocași ofensivi va fi Chipciu în stânga, iar pe dreapta decizia va fi de ultim moment între Dorin Rotariu și Adrian Popa. Rolul de vârf împins îi revine lui Florin Andone. Din punct de vedere defensiv lucrurile sunt clare în mare măsură, cu mențiunea că Daum nu pare să fi ales încă perechea de fundași centrali. Un stopper este Dragoș Grigore, al doilea va fi ales între Cosmin Moți și Cristian Săpunaru. Dacă Moți are experiență mai mare pe post, Săpunaru este mai tehnic și mai prezent la construcție.

Foarte probabil, Armenia va fi fără vedeta Mkhitaryan, în recuperare după o accidentare la coapsă. Gazdele vor juca din nou într-un defensiv sistem 5-4-1, ca în Danemarca.

Echipe probabile:

Armenia:

Beglaryan – Hambartsumyan, Haroyan, Mkoyan, Andonian, Hovhannisyan – Ozbiliz, Yedigaryan, G. Malakyan, Kadimyan – Arshakian

România:

Tătăruşanu – Benzar, Moți, Grigore, Toşca – Hoban – Popa, Rotariu, Stanciu, Chipciu – Andone

Concluzii și cote

La 1X2, cea mai sigură variantă este pe victoria României, cotă 2,05 la NetBet. Opțiunea poate fi susținută de multipli factori: accent mai ofensiv al tricolorilor față de meciul trecut, o Armenie defensivă, dar nu neapărat și eficientă în apărare, privată de aportul celui mai bun fotbalist al său.

Varianta și mai sigură poate fi pariul „Miză rambursată pentru egal”, unde cota este de 1,43 pe România.

Dacă presupunem că Armenia nu va ataca în valuri pentru că nici nu are cu ce să atace, atunci presupunem și că nu vor fi mari probleme defensive pentru tricolori. Și dacă tot este să mergem pe victoria României, ne putem aștepta la un 0-1 sau un 0-2. Deci foarte tentantă este și opțiunea „Victorie la 0”, unde cota NetBet ajunge la 3,00!

Varianta sigură – Victorie România, cu miză returnată în caz de egal – cotă 1,43

Varianta moderată – Victorie România – cotă 2,05

Varianta riscantă – Victorie România fără să primească gol – cotă 3,00

promo-armenia-romania