Pentru fotbaliști, „scărița” la penalty este echivalentul talentului, al rafinamentului. Este glezna fină. Acolo se face diferența între pianist și cei care doar cară pianul. Toți marii executanți de lovituri de pedeapsă au considerat că este o datorie să își treacă în palmares și un astfel de gol. Dacă unii au reușit o „Panenka” în cele mai importante meciuri, alții au eșuat lamentabil în momente la fel de dramatice.

Cel mai recent exemplu este al lui George Călințaru, fotbalistul care a ratat un penalty în prelungirile partidei Juventus București – FCSB, la scorul de 1-2. Echipa lui ar fi luat un punct dacă îi ieșea „scărița” lui Călințaru, dar execuția eșuată a declanșat certuri peste certuri în vestiarul gazdelor. Dacă momentul a marcat etapa a șaptea, ne putem aminti de nume mult mai rezonante care au dat chix cu astfel de procedee.

Adrian Mutu în România – Italia 1-1 (Euro 2008)

„Briliantul” făcea un meci mare. Cu un gol deja trecut pe tabelă, putea reuși „dubla” și putea aduce o victorie împotriva Italiei, dar trebuia să transforme un banal penalty. Și ce soluție crezi că a ales Adi în fața lui Gigi Buffon? Da, „scărița”. Ratarea ne-a costat punctele și fostul selecționer Victor Pițurcă se gândește și în ziua de azi la ce ar fi fost dacă Mutu tranforma, disciplinat și sigur, acea situație rarisimă.


Cristiano Ronaldo în Real Madrid – Copenhaga (2013)

Puțini portari se pot lăuda că i-au apărat lui Cristiano Ronaldo o lovitură de la 11 metri. Printre cei care au această realizare în palmares se numără suedezul Johan Wiland, fostul goalkeeper al echipei FC Copenhaga. Chiar dacă a fost un meci de Champions League, CR7 a ratat scărița în ultimul minut al meciului, când Realul deja își asigurase victoria, având două goluri avans.

Neymar în Santos – Vitoria

O fi el azi cel mai scump transfer al lumii, dar Neymar s-a rodat în disputatele competiții sud-americane. Inclusiv în șireteniile din careu sau de la punctul cu var, unde a făcut „aroganțe” încă de la vârste foarte fragede. Așa s-a întâmplat într-o finală de Cupa Braziliei, în care Neymar a ratat scărița, după ce tot el a obținut penalty-ul. Oricum, Santos a câștigat cu 2-0, dar ce ar fi fost în sufletele fanilor echipei dacă ar fi pierdut trofeul din cauza acelei faze…

Francesco Totti în Roma – Cagliari (2006)

Căpitanul Romei are și momente mai puțin demne de renumele său, iar penalty-ul ratat în 2006 împotriva echipei Cagliari poate fi unul dintre ele. Fanii l-au iertat de mult, dar imaginile rămân și azi.


Andrea Pirlo în Milan – Barcelona (2010)

Un adevărat specialist al „scăriței”, Andrea Pirlo a rămas în istoria procedeului grație unui gol fabulos reușit într-un meci al naționalei sale împotriva Angliei. Dar Pirlo a și ratat de la 11 metri, cum s-a întâmplat în 2010, într-un Milan – Barcelona. Din fericire pentru el, eșecul a contat doar la impresie artistică, pentru că partida era una amicală.

De unde vine termenul de Panenka?

Scărița, sau executarea unui penalty cu un șut lejer, lobat, de regulă pe centrul porții, poartă numele de Panenka după mijlocașul Antonin Panenka, titular în anii 70 în naționala Cehoslovaciei. Acesta a rămas în istorie pentru că, prin acest procedeu, a înscris golul decisiv în finala Euro 1976, învingând Germania de Vest în prima finală Euro decisă prin lovituri de departajare.

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l pe Facebook.