Între Canada și România a existat mereu o prietenie aparte, cimentată în ultimele decenii în multiple planuri, inclusiv cel sportiv. Sau poate mai ales cel sportiv. Montrealul are câteva dintre cele mai primitoare arene ale lumii pentru români, iar rezultatele indică fără îndoială acest fapt.

Azi ne propunem să ne uităm la 4 cele mai importante momente sportive ale românilor, găzduite de Montreal.

1. Nadia Comăneci, triplă medaliată cu aur în 1976

Momentul de referință al gimnasticii mondiale, primul exercițiu de 10 la jocurile olimpice, a fost scris de Nadia Comăneci în 1976.  „Zeița de la Montreal” a intrat în istorie luând șase note de zece. Unică în istorie, performanța Nadiei i-a adus trei medalii de aur (paralele, bârnă, individual compus). Tot la Montreal a mai luat un argint olimpic la proba pe echipe, iar la sol a luat un bronz.

Mai târziu, în anii 90, Montreal i-a fost și casă pentru o vreme, iar în prezent, o zonă a Parcului Olimpic din orașul canadian este denumită „Nadia Comăneci” în onoarea gimnastei.

Revenind la Olimpiada din 1976, pe lângă cele 3 titluri ale Nadiei, România a mai câștigat un aur la canotaj prin Vasile Dîba (500 metri caiac), 9 medalii de argint și 14 de bronz. În total, cele 27 de medalii românești au dus delegația tricoloră pe locul 9 la general. A fost a doua cea mai performantă ediție a Olimpiadei pentru noi, după Los Angeles 1984, când România a luat nu mai puțin de 53 de medalii, dar competiția a fost boicotată de 14 state est-europene și nu numai, inclusiv puternicele URSS sau Germania de Est.

2. Andrei Pavel, campion în Canada Masters

Cel mai important rezultat din cariera tenismanului Andrei Pavel a venit în 2001, la Montreal, când a reușit să câștige Canada Masters după o finală pe muchie de cuțit cu Patrick Rafter (7-6, 6-7, 6-3). Fără a fi cap de serie, Pavel a avut un culoar de pomină, întâlnind, printre alții, adversari precum Xavier Malisse, Andy Roddick și Tommy Haas.

Canada Masters a mai fost câștigat de Ilie Năstase (1972), atât la simplu cât și la dublu, alături de Ion Țiriac. Ediția respectivă s-a desfășurat însă la Toronto, nu la Montreal. Tot Năstase a ajuns în 1975 în ultimul act atât la simplu, cât și la dublu (a doua oară cu Jan Kodes), pierzând ambele finale, tot la Toronto.

3. Lucian Bute a devenit campion mondial la box

Bell Centre Montreal este o adevărată casă pentru Lucian Bute. În prestigioasa arenă canadiană a reușit să intre în rândul celor mai mari boxeri, câștigând centurile WBA-NABA, WBC Intercontinental și mai ales titlul IBF (în 2007), pe care l-a păstrat cu succes pe parcursul a zece dueluri. Șapte din ele au fost găzduite de Montreal, două de Quebec și una de București (celebra Gală Bute).

„Mr. Knockout” a pierdut centura IBF abia în 2012, în Anglia, într-o confruntare cu britanicul Carl Froch.

4. Simona Halep a câștigat două titluri Rogers Cup

Chiar dacă este considerată o jucătoare de zgură, hardcourt-ul din Montreal a fost mereu prieten bun cu Simona Halep. Actualul lider WTA are două titluri câștigate acolo în 2016 și 2018, plus o finală pierdută în 2015 la Toronto. La dublu-feminin, perechea Halep – Niculescu a jucat finala din 2016, pierzând cu rusoaicele Makarova-Vesnina.

Așa cum a fost cazul altor sportivi tricolori, Simona s-a bucurat mereu de o primire călduroasă la Montreal, unde comunitatea de români a încurajat-o în toate momentele, fie ele grele sau bune.