Cum orice iubitor de pariuri sportive are biletele sale epice, așa și orice club de fotbal cu o istorie îndelungată are momente în cronologia sa când se dovedesc adevăratele caractere. Iar personalitățile individuale devin legende care creează un mit, un spirit, o speranță. Pentru ca un grup de oameni și microbiști să creadă în altceva care să le aline sau să le facă uitate problemele în timpul liber. Cluburile mari sunt o dovadă evidentă, căci nu ajungi la vârful muntelui dacă nu treci de serpentinele alunecoase și zonele stâncoase.
Fernando Daucik, faimosul fundaș al Slaviei de origine slovacă (născut în sudul țării – Ipolysag – la sfârșitul lui mai 1910) a început cariera de seniori în 1928 la cel mai mare club slovac din acea perioadă – CSK Bratislava. Jucătorul poreclit Nani sau Gandhi a petrecut 5 ani în capitala Slovaciei și s-a impus în ochiul microbiștilor cu statura sa impozantă, tehnică sigură, viziunea largă de joc și șuturile puternice.
Căpitan de cursă lungă.
Devenit un titular regulat la naționalei Cehoslovaciei, talentul lui nu a fost ignorat de cel mai important club al țării – Slavia Praga, care l-a adus în 1934, în același an în care a fost prezent cu naționala central-europeană la turneul final al Campionatului Mondial fără să joace un minut. Nandi a fost unul dintre jucătorii de bază ai titlului câștigat în 1935 și a moștenit banderola de căpitan de la portarul Frantisek Planicka, retras în 1938.
Tot în 1938, din postura de lider al echipei a condus Slavia spre cel mai prestigios trofeu continental european din prima jumătate a secolului XX, Cupa Mitropa. La fel ca în 1934, Daucik a avut din nou șansa de a fi convocat în lotul Cehoslovaciei pentru Mondialul din Franța, reușind să joace și să devină al treilea slovac din istoria echipei naționale care prinde turneul final și cu care a prins medalia de argint.
Finalul carierei l-a găsit antrenor la juniorii Slaviei, dar după izbucnirea războiului, Daucik s-a întors în capitala Slovaciei. Din 1942 până în 1946 a rămas pe banca echipei CSSK Bratislava, revenind pentru o scurtă perioadă în 1948, antrenând în paralel și selecționata Slovaciei pentru doi ani între 1942 și 1944. De asemenea, a fost chemat să se ocupe de naționala Cehoslovaciei pentru două partide internaționale în 1948.
Război și (poate) pace.
Situația avea să se complice din cauza războiului, deoarece în acea perioadă, Daucik a fost susținător al mișcării de rezistență și odată cu instaurarea regimului comunist a fost marcat ca dușman al poporului și condamnat la închisoare. Datorită experienței sale fotbalistice, a primit șansa de a antrena echipa slovacă Sokol Prievidza și a părăsit penitenciarul pentru jocurile oficiale.
În 1949, a profitat de acea conjunctură pentru a fugi din țară cu întreaga sa familie. Ajuns în Italia, el a fondat o echipă cosmopolită formată în marea majoritate din fotbaliști originari din blocul est-european, numită FC Hungaria. Printre numele mari din acea selecționată se afla cumnatul acestuia, nimeni altul decât Ladislao Kubala, căsătorit cu sora lui Daucik – Anna Viola – în 1947.
Hungaria a jucat o serie de meciuri amicale cu o reprezentativă a Madridului, a Spaniei și Espanyol, iar în acea perioadă jucătorul originar din Ungaria a fost licitat de Real Madrid și FC Barcelona, prin Josep Samitier – președintele clubului care i-a oferit un contract imediat și Daucik a venit la pachet cu jucătorul, fiind numit antrenorul catalanilor în 1950.
Primul meci oficial cu el la conducerea tehnică a catalanilor a fost o victorie cu 8-2 în fața lui Real Sociedad, iar două săptămâni mai târziu, Barcelona a reușit să înscrie șapte goluri împotriva lui Real Madrid, într-una din cele mai faimoase victorii din istorie. Cu o generație excepțională, formată din Kubala, Simatoc, Ramallets, Velasco și Segarra în echipă, Daucik a câștigat două duble cupă-campionat pe parcursul a celor patru ani petrecuți în Catalunia.
La finalul sezonului 1950-51, echipa a terminat pe locul 4 și a câștigat Cupa Generalului, iar în 1952 a reușit să câștige cinci trofee diferite – cupa, campionatul, Cupa Latină și Cupa Eva Duarte (supercupa), un record depășit doar de Pep Guardiola în ultimii 15 ani. Un an mai târziu, Daucik avea să-și confirme statutul cu clubul spaniol cu încă o dublă cupă-campionat, fiind la a treia cupă consecutivă.
Cel mai frumos din orașul acesta.
Ultimul an la Barcelona a fost umbrit de forma impresionantă a lui Alfredo Di Stefano, care a adus de unul singur clubul din capitala Spaniei – Real Madrid – la un nou campiona câștigat. Totuși, Daucik nu avea să stea mult timp în afara fenomenului, bascii de la Athletic Bilbao reușind să-l aducă pe banca tehnică. Iar impactul a venit mult mai rapid decât la Barcelona, reușind o serie impresionantă de performanțe în doar trei ani.
Primul sezon la noua echipă i-a adus o patra cupă a Spaniei, iar un an mai târziu a câștigat a treia dublă din cariera sa personală de antrenor și prima la Bilbao. În 1957 a reușit să spargă limitele competițiilor continentale, ajungând până în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni. Cu Gainza, Merodio și Garay, echipa a trecut de adversari precum Porto sau Honved, fiind eliminată la general de Manchester United.
Noua aventură.
O nouă aventură avea să vină de la Madrid, tocmai din partea echipă a cărei existență a fost inspirată de Bilbao – Atletico Madrid. Primul sezon i-a adus titlul de vice-campion cu locul secund în prima liga, bucurându-se de faptul că Real Madrid a reușit dubla campioana – Cupa Campionilor. Din cauza acestei situații, poziția pentru următorul sezon european destinat campioanei a fost preluat de Atletico.
Cu ajutorul unor lideri pe teren ca Vava și Enrique Collar, Atletico Madrid a avut un parcurs senzațional în Cupa Campionilor Europeni, eliminând Drumcondra, CSKA Sofia și FC Schalke 04, ajungând să-și întâlnească rivala concitadină tocmai în semifinale. Primul tur a pierdut partida de pe Santiago Bernabeu cu 1-2 și returul l-a câștigat cu 1-0. Neexistând regula golului din deplasare ce ar fi calificat echipa în finală, cele două s-au duelat într-o rejucare la Zaragoza și Real a mers înainte.
Cu performanțe remarcabile în cei aproape 10 ani petrecuți în Spania, Daucik a rămas un antrenor căutat și apreciat, fiind înrolat de portughezii de la FC Porto pentru sezonul 1959-1960, cu care a terminat pe locul 4. Vara lui 1960 l-a găsit înapoi în Spania, de data asta la Betis Sevilla unde a avut șansa să stea doi ani și să-i ofere debutul în fotbalul spaniol fiului său – Yanko Daucik. Prima experiență andaluză l-a adus până în semifinalele Cupei în 1961.
Până în 1966 avea să mai antreneze pe Murcia (1963-1964), o nou-promovată cu care a terminat pe locul 12 și Sevilla (1964-1965), pe care a ținut-o la mijlocul clasamentului, până la episodul Zaragoza. istoric pentru el cât și micuțul club din Aragon.
După ce a preluat-o la finalul sezonului 1965-1966, Daucik a reușit să ducă echipa în finala Cupei Generalului, unde au învins cu 2-0 pe bascii de la Bilbao cu 2-0 și apoi a prins finala Cupei Orașelot Târguri, pierdută în dublă manșă cu FC Barcelona la scorul general de 3-4. Pentru cehoslovac avea să fie ultima mare performanță până să treacă Oceanul să antreneze în continentul american.
Omul sfințește locul.
1967 l-a găsit în Canada pe banca echipei Torono Falcons, unde a fost însoțit de fiul său – Yanko, cumnatul său Ladislao Kubala și nepotul Branko Kubala, perioadă în care fiul său a înscris mai mult de un gol pe meci și Kubala senior era la finalul carierei. După un singur sezon în America de Nord, acesta s-a întors în Spania, antrenând în următorii zece ani pe Elche, Betis, Sant Andreu (de trei ori), Espanyol, Cadiz, Levante (de două ori) și Moscardo.
La Elche venea după 15 meciuri cu Di Stefano pe bancă și a terminat pe locul 11 în campionat, cu o campanie de Cupă terminată în sferturile competiției din 1968. Pentru a doua oară avea să ajungă la Betis cu care a erminat pe locul 7 în liga secundă și să antreneze apoi pentru prima dată pe Sant Andreu (nou-promovată din liga a treia) pe un surprinzător loc 8 în 1970.
Experiența Espanyol i-a adus un loc 11 în prima ligă din 1971, iar a doua experiență la Sant Andreu i-a adus un nou loc 8. O altă nou-promovată (un nivel mai jos, din liga a patra) Levante a dus-o până la barajul de promovare din liga și a pierdut cu 1-2 la general cu Deportivo Alaves. Singurul eșec din carieră l-a înregistrat la Sant Andreu, pe care a preluat-o pentru a treia oară în 1977 și cu care a retrogradat.
Per total, Daucik a adunat peste 760 de partide ca antrenor al echipelor spaniole în toate competițiile de la cele interne până la cele continentale, retrăgându-se în orașul catalan Sant Andreu. Nouă ani mai târziu a murit pe 14 noiembrie 1986 la Alcala de Henares în zona metropolitană a capitalei Madrid.