Germania a pierdut cu 1-2 meciul împotriva Japoniei, provocând al doilea şoc al competiţiei. Toată sala de presă din Doha a izbucnit în aplauze la finalul confruntării.

Surprizele se ţin lanţ la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar. După înfrângerea suferită de Argentina în faţa Arabiei Saudite, 1-2, a venit rândul Germaniei să piardă cu acelaşi scor în faţa Japoniei.

Cum s-a trăit în sala de presă surpriza Germania – Japonia 1-2: “Computer Japan!”

Am urmărit confruntarea din Centrul Media din Doha, alături de alte câteva sute de jurnalişti. Dacă în prima parte a meciului a fost linişte, nemţii dominând jocul după ce au deschis scorul din penalty prin Gundogan, starea de spirit s-a schimbat în partea secundă.

Japonia a egalat cu un sfert de oră înainte de final prin Doan, după o fază de “Playstation”, aşa cum a caracterizat-o unul dintre jurnaliştii tunisieni prezenţi la eveniment: “Computer Japan”, a exclamat tunisianul râzând.

La 1-1, privirile se îndreptau spre monitoarele din Centrul Media, fiecare masă fiind dotată pe o plasmă unde se pot urmări meciurile. Iar finalul a fost de vis pentru niponi, dar şi pentru jurnaliştii neutri, care au ţinut partea Japoniei.

Fanatik Powered by NetBet

Jurnaliştilor nu le-a venit să creadă când Japonia a preluat conducere: “A doua zi la rând!”

La golul marcat de Asano în minutul 83, oamenii din Centrul Media au izbucnit în urale. Unora dintre ei nu le venea să creadă modul în care se desfăşoară meciul: “A doua zi la rând. După Argentina, nici Germania nu se simte prea bine”, exclama unul dintre francezi.

Finalul a fost cu Germania presând poarta adversă şi fiecare ratare a nemţilor era însoţită în sala de presă cu un oftat de uşurare. Au existat şi jurnalişti care ţineau cu Germania la acest meci, dar ei erau aşezaţi şi mult mai tăcuţi, evident.

La finalul confruntării, jurnaliştii s-au ridicat în picioare şi au aplaudat echipa niponă, care a reuşit o remontada spectaculoasă în final de meci. Iar calculele grupei se complică teribil.

Calculele se complică în grupa E: “Urmează Spania?”

Uitându-se pe un tabel, tunisianul din faţa mea mă întreabă: “Urmează Spania?”. Ridic din umeri şi spun că nu mă mai miră niciun rezultat de la acest turneu final, mai ales că suntem abia în prima etapă.

Din această grupă mai fac parte Spania şi Costa Rica. Ibericii sunt favoriţi, însă la fel au fost şi germanii sau argentinienii. Iar echipa lui Luis Enrique trebuie să câştige pentru că în etapa a doua vine şocul dintre Spania şi Germania.