Cum orice iubitor de pariuri sportive are biletele sale epice, așa și orice club de fotbal cu o istorie îndelungată are momente în cronologia sa când se dovedesc adevăratele caractere și personalitățile individuale devin legende care creează un mit, un spirit, o speranță pentru un grup de oameni și microbiști să creadă în altceva care să le aline sau să le facă uitate problemele în timpul liber. Cluburile mari sunt o dovadă evidentă, căci nu ajungi la vârful muntelui dacă nu treci de serpentinele alunecoase și zonele stâncoase.
Povestea lui de viață e interesantă, deoarece s-a născut într-o perioadă complicată a colonialismului francez, afectat de contextul istoric al celui de-al doilea război mondial. Eroul Franței de la mondialul din 1958 s-a născut la Marrakech în cartierul Gueliz din capitala Marocului, chiar în perioada protectoratului francez, când tatăl său – oficial în Autoritatea de Control al Tutunului – Delphin Louis Martin Fontaine a cunoscut-o pe mama sa, originară din Spania, Marie Dolores Ortega.
Din Magreb în Coasta de Azur.
Fontaine nu a fost singur la părinți, având la rându-i șase frați și surori, iar porecla Justo a primit-o de la mama sa. Începuturile sale fotbalistice au fost la AS Marrakech și i-a avut ca idoli pe Larbi Ben Barek și Mario Zatelii; cu clubul marocan a reușit să fie campion național la cadeți în 1948 și vice-campion național la juniori B în 1949.
În paralel, acesta a studiat la Liceul Lyautey din Marrakech, dar avea să dea bacalaureatul în Casabalanca, unde a și cunoscut debutul în fotbalul profesionist. Între 1950 și 1953, tânărul Fontaine a evoluat pentru USM Casabalanca, cu care a câștigat campionatul național la seniori în 1952, același an în care a ieșit campion al Africii de Nord și un an mai târziu a câștigat Cupa Africii de Nord.
De altfel, el a impresionat cu 62 de goluri în 48 de meciuri de campionat, având o medie de peste 1,2 goluri pe meci, reușind în fiecare sezon să marcheze mai mult decât a jucat (23 în 16 meciuri – 1950-1951, 17 în 10 meciuri – 1951-1952 și 22 în 22 de meciuri – 1952-1953).
Șansa lui a fost să fie reperat de la Mario Zatelli, care l-a adus la echipa din Coasta de Azur, OGC Nice. Evenimentele din Algeria de la acea vreme au făcut ca el să efectueze 30 de luni de serviciu militar în cadrul Batalionului din Joinviile, unde a fost căpitanul selecționatei militare a Franței calificată la Cupa Mondială din 1957 de profil din Argentina.
Interesant e că a primit șase luni permisie înainte de turneul final din 1956 și a ratat participarea la acea ediție, în care au câștigat trofeul. Pe lângă fotbal, el a mai practicat rugby-ul, antrenându-se cu selecționata balonului oval pentru a-și exersa șuturile de la distanță. Debutul la prima reprezentativă oficială a Franței a fost la mijlocul lui decembrie 1953, într-o victorie cu Luxemburg, scor 8-0, în care francezul magrebian a reușit o triplă.
Primul sezon la Nice a fost impresionant, reușind să adune 20 de goluri în 31 de partide (câștigând Cupa Franței – cu 17 goluri și 24 de meciuri în campionat) continuat cu un sezon personal mult mai bun în 1955 (22 de goluri și 32 de partide), culminat cu un al treilea cu o evoluție mai temperată – 9 goluri și 20 de partide, care i-au adus în schimb primul titlu de campion din carieră. Până în 1961, acest sezon avea să fie singurul în care reușește mai puțin de 17 goluri în toate competițiile.
După 51 de goluri în 83 de partide oficiale jucate pentru Nice, pentru Fontaine a venit o nouă aventură la prima finalistă franceză a Cupei Campionilor Europei, Stade de Reims, care a vrut să compenseze plecarea vedetei Raymond Kopa (un alt jucător din Hexagon cu origini imigrante) la Real Madrid. La finalul anului, în octombrie 1956, avea să poarte banderola de căpitan a Franței într-un meci cu generația fantastică a Ungariei, condusă de Puskas pe teren.
Istoria se face marcând.
Primul sezon la noua echipă, Reims, a fost impresionant cu 30 de goluri în 31 de meciuri de campionat, unde echipa a terminat pe locul 3, lucru față de care s-au revanșat în ediția următoare – când au câștigat tripla magică de pe plan intern – campionat, cupa și supercupa Franței. Rămâne de altfel cel mai bun sezon din cariera sa atât pe plan individual (39 de goluri în 32 de partide jucate pentru Reims în toate competițiile), cât și la națională, unde avea să rămână în istorie.
La fel ca în multe situații, conjunctura marchează destinul unei persoane, Fontaine nefiind o variantă de luat în considerare pentru lotul final al Franței de la Cupa Mondială din 1958, găzduită de Suedia. Accidentarea lui Rene Bliard avea să-l ajute mai mult decât s-ar fi crezut, el preluând postul de titular din atacul naționalei alături de Roger Piantoni și Raymond Kopa.
Primul meci avea să anunțe o formă senzațională a francezilor și a atacantului născut în Maroc, câștigând cu 7-3 în fața Paraguay-ului, cu o triplă reușită de acesta, urmată de o înfrângere în al doilea meci din grupe cu Iugoslavia, scor 2-3, ambele goluri reușite de Fontaine. Vârful avea să înscrie din nou toate golurile echipei sale în ultimul meci de grupă cu Scoția, câștigat cu 2-1. Seria a continuat în sferturile de finală, cu o a treia dublă consecutivă cu Irlande de Nord, o victorie cu 4-0.
Fontaine a fost de neoprit cu încă un gol în fața Braziliei, într-un meci plin de goluri din semifinalele Cupei Mondiale, pierdut cu 2-5, iar la meciul pentru medalia de bronz / locul 3 a reușit ceva impresionant pentru acea vreme, numai puțin de patru goluri în partida cu Germania de Vest, într-o victorie cu 6-3, la mai bine de 10 ani de la terminarea războiului.
Performanțele din 1958 avea să-l pună definitiv pe harta fotbalului internațional, reușind recorduri care nu au mai fost depășite până în prezent. Primul este cel evident, cele mai multe goluri reușite de un jucător la un turneu final de Campionat Mondial (13), cea mai lungă serie de meciuri consecutive cu cel puțin un gol marcat pentru naționala Franței – 8 partide și rămâne jucătorul francez cu cele mai multe goluri marcate (cumulat) în toate competițiile într-un sezon – 52 (club și națională).
Forma lui de zile a mai continuat trei sezoane, reușind în ediția 1958-1959 să bifeze finala Cupei Campionilor Europeni, marcând 10 goluri în 9 meciuri jucate în campania care a dus până la ultimul act, pierdut în fața lui Real Madrid. De altfel, per total a reușit 37 de goluri în 43 de meciuri și a terminat pe locul 4 în campionat, unde a înscris de 24 de ori în 32 de ocazii. Următorul sezon avea să fie ultimul la acest nivel, deoarece o accidentare urâtă i-a suspendat ritmul și restul carierei.
O ediție cu 30 de goluri în 30 de meciuri jucate în toate competițiile, culminată cu un titlu câștigat în campionatul Franței (o medie de 1 gol pe meci la o cifră de 28 de partide) și o supercupă obținută în 1960, nu avea să anunțe teribilul accident din meciul cu FC Sochaux. Într-o partidă de la sfârșitul lunii martie a suferit o dublă accidentare la genunchi după o ciocnire cu crampoanele adversarului ivorian Sekou Toure. Un an mai târziu a suferit o accidentare similară la genunchiul stâng.
Cariera sa la echipa națională după momentul 1958 a continuat până în 1960, el fiind vital la calificarea Franței la Europeanul din 1960 cu o dublă în fața Greciei și o triplă în fața Austriei, adunând în restul de meciuri numai puțin de 8 goluri în amicale cu Chile, Spania, Italia, Austria și Portugalia (în fața cărora a reușit o nouă triplă).
În cele 30 de prezențe la echipa mare a Franței, Fontaine a înscris numai puțin de 22 de goluri. Un detaliu interesant rămâne faptul că rămâne și în prezent internaționalul francez cu cele mai multe goluri marcate la prima reprezentativă într-un an calendaristic – 18 reușite în anul 1958.
Tot el avea să fie cel mai bun marcator din Cupa Campionilor Europeni când echipa sa Reims a ajuns în finala competiției – 1959. Fontaine rămâne singurul fotbalist care a reușit să fie cel mai bun marcator într-un an și jumătate în toate competițiile – campionat, cupă, națională, Cupa Mondială în 1958 și CCE – 1959.
Ultimele două sezoane ca profesionist (1960-1962) a adunat cumulat 16 meciuri și 9 goluri, fiind vizibil marcat de accidentarea gravă din 1960. Totuși asta nu l-a împiedicat să-și proiecteze un viitor după cariera sa de fotbalist, care i-au adus două titluri de golgheter al ligii franceze în 1958 și 1960, o ligă profesionistă în care marcat numai puțin de 164 de goluri în 200 de meciuri (o medie de 0,82 goluri pe meci).
De la bocanci la palton.
Înainte să se retragă oficial în vara anului 1962, când a jucat ultimul meci oficial, Fontaine a înființat în 1961 alături de juristul Eugene Njo Lea și avocatul Maitre Bertrand o asociație dedicată fotbaliștilor – Uniunea Națională a Fotbaliștilor Profesioniști din Franța (văzută de majoritatea ca un sindicat), iar în 1965 a devenit antreprenor în industria echipamentelor sportive – la început ca reprezentant Adidas și apoi a deschis două magazine cu brandul său Justo Sport, înlocuite în anii 80 cu magazine Lacoste.
După ce s-a retras, Fontaine a fost acceptat și a început cursurile școlii de antrenori, așteptând cinci ani primul moment important. Federația de Fotbal a Franței i-a oferit șansa de a antrena selecționata mare în 1967, dar după două înfrângeri în meciuri amicale a fost demis rapid. Bagneres-de-Luchon a fost prima sa experiență la nivel de a club, iar patru ani mai târziu avea să fie contactat și adus de PSG.
Spre deosebire de colosul din prezent, PSG a avut nevoie de trei ani să promoveze din liga secundă, perioadă în care Just Fontaine s-a ocupat de echipă, iar doi ani mai târziu a ajuns la Toulouse. Din 1979 până în 1981 a avut șansa să antreneze echipa națională a țării sale de origine (unde s-a născut), Marocul.
Cu șase goluri în calificările Cupei Africii pe Națiuni din 1980, echipa s-a lăudat cu cea mai bună ofensivă înainte de turneu final. Din păcate, Fontaine nu s-a putut bucura de șansa de a fi protagonist direct la performanța echipei – locul 3 după o victorie cu 3-1 în finala pentru medalia de bronz cu Egipt, din cauza unui accident de mașină aproape de Meknes. În locul lui au stat pe bancă secunzii Mohamed Jabrane șu Hamadi Hamidouch.
Distins de președintele Franței cu medalia Legiunii de Onoare în 2013, Just Fontaine rămâne în memoria microbiștilor și a fotbalului francez drept cea mai impresionantă cometă pe care aceștia au avut-o pe terenul de fotbal imediat după război, reușind să formeze alături de Raymond Kopa duo-ul de imigranți care a readus fotbalul spectacol în Hexagon, măcinat de dilema colonialismului, reconstrucției postbelice și istoria democratico-iluministă.