Pentru jucătorii la pariuri online, surprizele din meciurile de fotbal fac de multe ori diferența pe biletele de pariuri. Pentru fanii fotbalului ele sunt sarea și piperul. Adunând la start cele mai bune naționale de fotbal, dar și echipe din zone ale lumii în care acesta nu este foarte dezvoltat, Cupa Mondială este terenul propice pentru rezultate surpriză. Câteva dintre acestea nu vor fi uitate prea curând.

În 1950 Brazilia a ratat trofeul în fața a 200.000 de spectatori

Deși nu este propriu-zis o surpriză, acesta este unul dintre meciurile care a marcat istoria fotbalului. După cel de-al doilea război mondial, la Congresul FIFA din 1946, s-a hotărât reluarea Cupei Mondiale începând cu 1950. Organizarea acesteia a fost atribuită Braziliei, o țară neafectată prea tare de război, unde fotbalul ajunsese religie.

Brazilienii aveau o echipă formidabilă și sperau să câștige primul titlu mondial. Pentru acest eveniment ei au construit Maracana, un stadion gigant cu 200.000 de locuri. Cupa Mondială din 1950 a fost singurul turneu final fără meciuri eliminatorii. Cele 14 echipe calificate au fost distribuite în 4 grupe, iar câștigătoarele urmau să se confrunte fiecare cu fiecare într-o grupă cu 4 echipe. 

Brazilia, Spania, Uruguay și Suedia au fost echipele care s-au întrecut pentru trofeul Jules Rimet. După 2-0 cu Iugoslavia și 4-0 cu Mexic în grupă, Brazilia a zdrobit cu 7-1 Suedia și cu 6-1 Spania. Căpitanul Braziliei, Ademir Marques de Menezes, era într-o formă de zile mari și marcase deja de 9 ori. Pentru a ajunge campioni mondiali, brazilienii trebuiau să nu piardă cu Uruguay, singura echipă care le putea contesta bucuria. 

Când Friaça a deschis scorul pentru Brazilia în minutul 47, părea că problema campioanei este rezolvată. Uruguayenii au întors rezultatul prin Schiaffino și Ghiggia și au primit cupa chiar din mâinile celui care o instituise, francezul Jules Rimet.

Germania de Vest i-a interzis titlul lui Ferenc Puskas

Ferenc Puskas a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști ai secolului XX. El a scris istorie în tricoul lui Real Madrid și al Ungariei. În 1952 acesta a condus Ungaria către titlul olimpic și se părea că problema titlului mondial în 1954 nu are necunoscute.

Ungaria a avut un parcurs extraordinar în grupă: 9-0 cu Coreea de Sus și 8-3 cu Germania. În sferturile de finală, formația maghiară a trecut cu 4-2 de Brazilia, pentru ca în semifinala cu Uruguay să dea primul semn de slăbiciune, 2-2 cu Uruguay în timpul regulamentar. Ungurii s-au impus la lovituri de departajare și au mers în finala în care îi aștepta Germania de Vest. În minutul 8 era deja 2-0 pentru Ungaria, prin golurile lui Puskas și Czibor. După alte 10 minute, Germania de Vest egala prin Morlock și Rahn, pentru ca în minutul 84 același Rahn să înscrie golul victoriei. 3-2 pentru Germania și Ferenc Puskas era privat de singurul trofeu care îi lipsea din vitrină.

România – Argentina 3-2 în 1994. Apogeul unei generații

După ce și-a dus naționala în finala din 1990, Diego Armando Maradona visa să câștige World Cup cu Argentina în 1994, ultimul lui turneu final. Parcursul „pumelor” s-a oprit însă cu mult înaintea finalei, când au dat în optimi peste România lui Gică Hagi. Deși dezastrul sud-americanilor a fost prefațat cu câteva zile înainte, când Maradona a fost depistat pozitiv la un test antidrog și a fost exclus din competiție, Argentina era văzută de toată lumea ca favorită certă la calificare.

Numai că în mai puțin de 20 de minute de la start, întreaga lume a fotbalului avea să audă de Ilie Dumitrescu. Vârful a semnat o „dublă”, apoi în a doua repriză a pasat decisiv la golul lui Hagi. România a produs surpriza și s-a impus cu 3-2 într-un meci pe care și astăzi antrenorii îl iau ca reper când vorbesc despre contraatac.

La 24 de ani distanță, într-un editorial pentru prestigioasa publicație The Guardian, ziaristul Craig McCracken scria: „Întreabă mii de fani din întreaga lume care a fost cel mai mare meci pe care l-au văzut și pregătește-te de mii de răspunsuri diferite. Toate greșite. Rațional vorbind, există un singur răspuns corect. Această specială mențiune ar trebui să fie atribuită fără echivoc meciului din optimile World Cup 1994 dintre România și Argentina”.

Înainte să trecem mai departe, hai să revedem rezumatul meciului care i-a scos pe români în stradă.

Senegal – Franța 1-0 în grupe la CM 2002

Campioană mondială în 1998 și campioană europeană în 2000, Franța mergea la Cupa Mondială din 2002 cu speranța îndreptățită de a-și apăra titlul. În meciul de deschidere al competiției, „Cocoșul galic” întâlnea Senegalul, o națională africană care mustea de talent și entuziasm. 

În prima repriză, Pape Bouba Diop a reușit un gol norocos după o fază pornită de la El Hadji Diouf, iar francezii, în ciuda numeroaselor ocazii, nu au reușit să întoarcă rezultatul. Mai mult, formația antrenată de Roger Lemerre nu a reușit să acceadă în faza eliminatorie a competiției.

Alte surprize la Cupa Mondială

  • Germania vs Brazilia, 7-1, în semifinalele CM 2014 din Brazilia. Marcatori: Thomas Muller (GER) 11′, Miroslav Klose (GER) 23′, Toni Kroos (GER) 24′ și 26′, Andre Schurrle (GER) 66′ și 79′, Oscar (BRA) 90′.
  • Costa Rica la CM 2014. Costa Rica părea victima de serviciu într-o grupă cu Italia, Anglia și Uruguay. Jucătorii din America Centrală au învins Uruguayul cu 3-1, Italia cu 1-0 și au remizat la 0 cu Anglia. În optimi au trecut de Grecia după lovituri de departajare (1-1 după prelungiri), pentru ca în sferturi să fie eliminați de Olanda după 0-0 în 120 de minute și 4-4 după lovituri de departajare.
  • SUA vs Anglia, 1-0, în grupele Cupei Mondiale din Brazilia 1950. Victoria nord-americanilor este cu atât mai surprinzătoare cu cât ei veneau după 7 înfrângeri consecutive în meciuri internaționale, în care înregistraseră un golaveraj 2 – 45. Marcator: Joe Gaetjens (SUA) 38′.
  • Coreea de Nord vs Italia, 1-0, în grupele CM 1966. Marcator: Pak Doo Ik (PRK) 42′.
  • Camerun vs Argentina, 1-0, în grupele CM Italia 1990. Marcator: Francois Omam-Biyik (CAM) 67′.
  • Coreea de Sud vs Italia, 2-1, în optimile CM 2002. Marcatori:   Christian Vieri (ITA) 18′, Seol Ki-Hyeon (KOR) 88′ , Ahn Jung-Hwan (KOR) 117′ – Gol de Aur
  • Germania de Est vs Germania de Vest, 1-0, în grupele CM 1974. Totuși, vest-germanii au reușit să câștige competiția. Marcator: Jurgen Sparwasser (EG) 77′.
  • Algeria vs Germania de Vest, 2-1, în grupele CM 1982. Marcatori: Rabah Madjer (ALG) 54′,  Karl-Heinz Rummenigge (WG) 67′,  Lakhdar Belloumi (ALG) 68′.
  • Bulgaria vs Germania, 2-1, în sferturile de finală ale CM 1994. Marcatori: Lothar Matthaus (GER) 47′,  Hristo Stoichkov (BUL) 75′, Yordan Letchkov (BUL) 78′.
  • Irlanda de Nord vs Spania, 1-0, în grupele CM 1982. Marcator: Gerry Armstrong (NI) 47′.
  • Cuba vs România, 2-1, la CM 1938. Cubanezii au câștigat cu 2-1 la rejucare, după ce primul meci se terminase 3-3. Marcatori: Stefan Dobay (ROM) 35′, Hector Socorro (CUB) 51′, Carlos Oliveira (CUB) 57′.