Se apropie 1 Decembrie, Ziua Națională a României, iar sentimentele patriotice ating cote greu de cuantificat. La ceas aniversar, într-o perioadă de grele încercări, gândul ne zboară la personalitățile de pe meleagurile mioritice care și-au adus contribuția la dezvoltarea lumii. Prin munca și talentul lor aceștia au fost adevărați ambasadori ai României, numele țării fiind legat indisolubil de realizările lor.
Genii românești care au schimbat lumea
Multi dintre conaționalii noștri și-au pus amprenta asupra evoluției societății. Petrache Poenaru (1799 -1875) a fost printre primii români care au primit recunoaștere la nivel internațional. Stiloul, invenția acestuia, a fost brevetat de guvernul francez în mai 1827.
Puțină lume știe că motorul cu reacție a fost inventat de românul Henri Marie Coandă (1886-1972), iar zborul a fost înțeles mai bine după ce acesta a descris deplasarea curenților de aer în apropierea unui obiect (efectul Coandă). Mai puțin cunoscut este și faptul că bazele ciberneticii generalizate și a psiho-ciberneticii au fost puse de Ștefan Odobleja (1902-1978).
Nicolae Constantin Paulescu (1869-1931), inventatorul insulinei, George Emil Palade (1912-2008), câștigător al Premiului Nobel pentru Medicină și fiziologie (1974), sau Ana Aslan (1897-1988), părintele geriatriei, au contribuit la dezvoltarea medicinei. Dacă cercetările lui Palade au ajutat la înțelegerea funcționării celulei umane, milioane de oameni cu diabet depind de insulină, iar multe produse anti-îmbătrânire și de întreținere au ca bază produsele Gerovital și Aslavital care făcuseră din România destinația obligatorie pentru cei care doreau să învingă timpul. Printre utilizatorii Gerovitalului s-au numărat Charles de Gaulle, J.F. Kenedy, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin sau Salvador Dali.
Și cultura a primit contribuții majore din partea românilor. Emil Coran (1911-1995), „filosoful disperării”, Eugene Ionesco (1909-1994), scriitor și dramaturg român, membru al Academiei Franceze și George Enescu (1881-1955), compozitor, violonist și dirijor care a încântat săli arhipline, au făcut România cunoscută în toată lumea. Peste toți veghează Constantin Brâncuși (1876-1957), părintele sculpturii moderne, cel care a introdus filosofia în sculptură.
Sportul – arena unde românii au arătat că pot fi cei mai buni
Deși, în ultima perioadă, sportul românesc este în regres absolut, au fost vremuri în care sportivii români trezeau admirație și invidie în întreaga lume. La nivel de echipe doar handbalul masculin a fost în topul mondial cu cele 4 titluri mondiale obținute în 1961, 1964, 1970 și 1974. Au mai excelat, pentru puțin timp, doar CSM București, la handbal feminin, campioană a Europei în 2016, și Steaua București, campioana Europei la fotbal în 1996.
Acolo unde aptitudinile individuale contează am reușit să fim mult mai competitivi. Performanțele obținute de sportivii noștri au făcut din aceștia modele pemntru adolescenții din întreaga lume. Unii dintre ei au scris chiar istorie în sporturile pe care le-au practicat.
Iolanda Balaș Soter (1936 – 2015)
Puțini sportivi au dominat o disciplină sportivă așa cu a făcut-o Iolanda Balaș Soter între 1957 și 1967 la săritura în înălțime. 156 de concursuri câștigate consecutiv, 14 recorduri mondiale și 2 titluri olimpice reprezintă bilanțul său în această perioadă.
Memorabil rămâne rezultatul din finala olimpică de la Roma (1960). În timp ce adversarele sale încheiaseră concursul la 1.71 cm, Iolanda Balaș Soter a trecut din prima încercare de ștacheta fixată la 1.73 cm și a continuat până la 1.85 cm, câștigând la o diferență de 14 cm. Olimpiada de la Tokyo (1964) a confirmat dominația sportivei noastre care, cu o săritură de 1.90 cm, a surclasat cu 10 cm următoarea săritoare.
Ultimul record mondial stabilit de Iolanda Balaș, 1.91 cm, a rezistat timp de 10 ani, fiind depășit în 1971, după ce a fost modificat stilul de sărituri.
Crescut în sălbăticia Deltei Dunării, Ivan Patzaichin a cucerit lumea cu ajutorul pagaiei. Timp de 20 de ani el a fost sportivul de referință în acest sport cucerind 7 medalii olimpice la 5 ediții (4 de aur și 3 de argint). Acestora li se adaugă 22 de medalii la Campionatele Mondiale (9 de aur, 4 de argint și 9 de bronz) și o medalie de aur la Campionatele Europene (nu s-au disputat între 1969 și 1997).
În memoria colectivă rămâne episodul petrecut la Olimpiada de la Munchen (1972). În primii 30 de metri ai cursei de calificări în proba de Caiac 1.000 m, pagaia sportivului nostru a cedat. Conform regulilor, după ce acesta a semnalat incidentul, cursa trebuia oprită, urmând a fi reluată. Cum arbitrii s-au făcut că nu-l văd, Patzaichin a continuat să vâslească cu un ciot pentru a termina cursa și a se putea înscrie în recalificări. La finalul întrecerii, lipoveanul nostru a ascultat imnul României de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Pentru a încuraja turismul în Delta Dunării și pentru a promova meșteșugurile tradiționale, Patzaichin a inventat canotca, o barcă cu vâsle, combinație între canoe și lotcă. Această „bicicletă a apelor” are rolul de a atrage în Deltă practicanții turismului lent, ecologic și sustenabil.
Ilie Năstase – frumosul nebun al tenisului
Ilie Năstase a fost primul lider mondial în circuitul ATP. La introducerea acestei ierarhii, Năstase era proaspăt câștigător la Roland Garos 1973. Tot în acel an, sportivul român câștigase turneele ATP de la Roma, Madrid, Monte Carlo și Florența.
Unul dintre cei mai spectaculoși jucători din istoria tenisului, Ilie Năstase a cucerit 2 titluri de Grand Slam la simplu (US Open 1972 și Roland Garros 1973), 3 titluri de Grand Slam la dublu (Wimbledon 1973, Roland Garros 1970 și US Open 1975) și Turneul Campionilor în anii 1971, 1972, 1973 și 1975. Alături de Ion Țiriac, Năstase a reprezentat România în Cupa Davis unde a disputat 146 de meciuri, din care a câștigat 109. Cei doi au fost de 3 ori finaliști ai Cupei Davis, în 1969, 1971 și 1972.
O personalitate excentrică și extrovertită, Ilie Năstase a fost favoritul tribunelor și după ce a părăsit circuitul profesionist. Alături de alți tenismeni celebri, printre care francezul Henri Laconte și iranianul Mansour Bahrami, el a susținut numeroase meciuri demonstrative în care a promovat plăcerea de a juca tenis.
Nadia Comăneci – „zeița de la Montreal”
Gimnastica a fost sportul în care România a fost lider mulți ani. Printre momentele spectaculoase oferite de acest sport se numără cel din 18 iulie 1976, de la Olimpiada de la Montreal 1972. După un exercițiu foarte bine executat de Nadia Comăneci, o gimnasta româncă de doar 14 ani, tabela electronică de la Montreal Forum arăta o stupefiantă notă 1.00. Rumoarea din sala de concurs s-a oprit doar după ce oficialii concursului au anunțat că de fapt este vorba despre nota 10.00, pe care tabela nu o putea afișa.
Acesta a fost începutul unui concurs extraordinar în care „Zeița de la Montreal”, cum a fost numită ceva mai târziu, a cucerit 3 titluri olimpice la individual compus, bârnă și paralele, o medalie de argint cu echipa și una de bronz, la sol. La doar 14 ani a devenit simbolul perfecțiunii în gimnastică artistică cu cele 7 note de 10.00 obținute.
Performanțele obținute de Nadia Comăneci au transformat-o într-o adevărată eroină pentru români, dar și într-un idol și model de urmat pentru adolescenții din toată lumea. Ajunsă la 60 de ani, Nadia rămâne unul dintre cei mai buni ambasadori ai României, deși trăiește la mare distanță de țară. Numele Nadia rămâne simbolul pentru perfecțiune în sport și este legat indestructibil de România.
Săriturile – un teritoriu românesc
Dintre disciplinele gimnasticii, românii par a-și fi pus amprenta pe sărituri. Ecaterina Szabo (1984), Lavinia Miloșovici (1992), Simona amânar (1996), Monica Roșu (2004) și Sandra Raluca Izbașa (2012) sunt campioanele olimpice din România la această disiplină.
La Olimpiada de la Sydney 2000, Simona Amânar a surprins executând o săritură extrem de dificilă, de 900 de grade. Din păcate, sportiva noastră a făcut pași la aterizare și nu a reușit să păstreze titlul cucerit în urmă cu 4 ani. Totuși, prin prezentarea la Olimpiadă, exercițiul ei a fost brevetat sub denumirea de „săritura Amânar”. Puține gimnaste se încumetă și astăzi să execute acea săritură deoarece viteza de înșurubare este mare și afectează genunchii.
Și Marian Drăgulescu, cel mai longeviv gimnast român, a brevetat o săritură care îi poartă numele. Cu dificultate 6.2, săritura Drăgulescu a fost adoptată de mulți gimnaști, deși este foarte dificilă. Ea a fost prezentată pentru prima dată în 1999 la Memorialul Gander din Elveția.